Neuitare...în memoriam Vasile Mardare👏
Doar o zi este hotarul peste care viața trece
și pășind în moartea crudă lași durerea ta să plece,
într-un cui plânge chitara, a rămas a nimănui,
melodia întristării e în sufletul oricui.
O cabană te așteaptă printre stele, sus , în cer,
să îți dormi somnul cuminte cu luceafărul străjer,
uite câtă lume vine să-ți aducă-n dar o floare,
hai, ridică-te și cântă, cântă-ne din nou, Mardare!
Ia chitara iar în brațe pentru ultimul concert,
să ne spui La revedere, dragii mei, acum vă iert,
nu v-am cunoscut iubirea, v-am cântat în nopți prea lungi,
te salut și plec spre casă, generație în blugi.
de Adina Velcea
Vasile Mardare, cunoscut cântăreț de muzică folk, s-a stins din viață la 30 aprilie 2018.
A debutat în Cenaclul Flacăra în anul 1984. Apoi, în perioada liceului, a înființat trupa Pro Folk la Sibiu. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Aceeaşi floare”, „Cuplu tăcut”, „Amintiri”, „La despărţire”.
Cântărețul s-a născut pe 29 decembrie 1970, la Săveni, în județul Botoșani.
După 1990 a redevenit ”soldat” al folkului, în Cenaclul ”Totuși iubirea”.
A fost unul dintre cei mai apreciați soliști de muzică folk.
A semnat albume precum ”A mai trecut o zi” (2002), ”Din doi în doi” (2003), ”Eu şi prietenul meu 2 - povestea continuă” (2013), ”Anii cei mai frumoşi” (2014).
Artistul era căsătorit și avea doi copii.
Odihnă veșnică!🕯
5
ani au trecut fără tine 😥😥😥
Lumină şi amintire veşnică 😰
Adio Vasile Mardare
Sunt vremuri tulburi,repede-ai plecat,
Doar vocea ta în gânduri ne-a rămas,
Cabana-a ars cu-n strigăt disperat,
Nu-i nuntă , nu-i botez.E parastas.
Ce Dumnezeul mamii ei de viaţă?
Nici Cartea nu mai are astăzi file,
Dar mai nutream o urmă de speranţă,
Să te mai ascultăm ani mulţi Vasile.
Prea te-ai grăbit să pleci lângă Maestru
Și ne-ai lăsat în inimi stropi de ger,
Romanţa toamnei bântuie terestru.
Se reunește-ncet Cenaclu-n Cer.
Ne părăsesc artiștii rând pe rând,
Pământul este plin de apostile,
Rămân în urmă-ţi lacrime curgând,
Drum lin către un loc mai bun Vasile.
Cristi Velicu 30.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu