🌷🌷🌷 #Lalele 💗
Se spune că lalelele au apărut, pentru prima dată, acum sute de mii de ani într-o zonă cuprinsă între nordul Chinei și sudul Europei. Povestea lor este plină de intrigi, înșelătorie, furturi și inimi frânte.
Conform unei legende persane, în legătură cu laleaua roșie, se spune că un tânăr pe nume Farhad s-a îndrăgostit de frumoasa Shirin. Când tânărul a aflat că fata de care el s-a îndrăgostit a fost ucisă a fost atât de copleșit de durere încât s-a sinucis sărind cu calul său de pe marginea unei stânci.
Legenda spune că acolo unde cădeau picaturi din sângele său aparea câte o lalea roșie iar astfel laleaua roșie a devenit simbolul iubirii perfecte, iubirii eterne sau pasionale.
De asemenea, se mai spune că centrul lalelei reprezintă inima celui ce o oferă și că motivul pentru care acesta este negru, catifelat și întunecat este datorită căldurii pasiunii iubirii ce o poartă cel îndrăgostit în suflet.
O altă versiune a legendei lalelei este la fel de tristă: un baiat persan iubea o fată, dar nu și-au putut clădi un viitor împreună, pentru că a fost răpit de aripa morții. Pe mormantul lui au răsărit niște flori în formă de turban (tulipan). Curând, și fata s-a stins de dorul lui, iar lalelele au răsărit și pe mormântul ei.
Alte istorisiri ne spun că în secolul XVI, sultanul Persiei își arăta afecțiunea față de aleasa inimii sale dăruindu-i lalele de un roșu aprins, simbolizând flacăra neostoita a iubirii sale.
Florile aveau mici puncte negre la bază, ceea ce arata că inima sultanului era transformată în cărbune de focul iubirii sale. Datorită acestei legende, în epoca victoriană, lalelele erau folosite ca simbol al dragostei.
Numele de lalea(tulip)vine de la cuvântul persan “dulband” adică „turban”.
Lalelele cresc în Turcia de multă vreme, dar abia la jumatatea secolului al XVI-lea au ajuns în Europa, prin intermediul ambasadorilor olandezi.
Pe timpul Sultanului Ahmet 1703-1730, cultivarea ori vânzarea lalelei în afara Istanbulului, era considerată crima și se pedepsea cu exilul. Laleaua avea pe atunci valoarea ei în aur. Planta acesta pe care străinii o considerau un fel de crin roșu, era considerată în Turcia mai valoroasă decat orice.
Începând cu anul 1700 în Istanbul se ține Festivalul lalelelor, ce are loc, an de an între 10-20 aprilie.
În vremurile de început, în timpul Festivalului, se aranjau în grădini sute de vaze cu lalele colorate, alături de colivii în care cântau păsărele și lămpi care luminau în noapte. Era o adevărată feerie.
În Europa, Olanda a fost cel mai mare cultivator și furnizor de lalele timp de sute de ani. Lalelele deveniseră în această țară un însemn al celor bogați întrucât numai aceștia își permiteau să le cumpere. Datorită prețului ei mare, laleaua era supranumită "pocalul de aur".
În jurul anului 1600, femeile nobile din Franța purtau corsaje cu lalele și rochii din materiale pe care erau imprimate aceste flori. Cea mai mare parte a bulbilor lalelelor erau obținuți în Flandra, de catre călugări.
În acea perioadă în Olanda, laleaua a devenit o adevărată "monedă de schimb," valoarea ei fiind cotată asemeni acțiunilor. De altfel, se crede ca termenul "bursa" provine din acele vremuri, întrucât cei care speculau "piața lalelelor" se întruneau de obicei în casa familiei nobile van Bourse.
Datorită valorii enorme la care erau estimate lalelele, între anii 1634 si 1637 s-a creat o adevărată obsesie pentru aceste flori, mulți oameni abandonanâdu-și slujbele, soțiile sau căminele pentru a se dedica cultivării lalelelor. Câte mituri și legende nu au ajuns să fie asociate cu ele...
SEMNIFICAȚII:
Laleaua roșie
Culoarea roșie este de obicei asociată direct cu iubirea pasională.
Laleaua roz
Laleaua roz este de obicei cea mai frumoasă și delicată. Semnificația ei în limbajul florilor este aceea a iubirii necondiționate sau familiare. Exprimă dragostea frățească, paternă și maternă.
Prin urmare, este un dar foarte comun pentru mame, surori sau fiice.
Laleaua roz este ideală pentru decorarea camerelor într-o casă, inducând armonie locuitorilor săi.
Este, de asemenea, un simbol al feminității, virtuții și onestității. Înseamnă atașament sincer sau prietenos.
Laleaua galbenă
Laleaua galbenă înseamnă bucurie și fericire. Este oferită femeilor cu intenția de a le face să zâmbească. Indică umor, armonie si distractie.
Această semnificație se datorează unei legende foarte vechi. Se spune că pe câmpurile unui oraș îndepărtat au crescut boboci de lalele. Dar oricât de mult le-au îngrijit locuitori, bobocii nu au înflorit. Au venit să le cânte, să se roage pentru ele, le-au oferit cele mai incredibile ofrande, dar lalelele nu a înflorit niciodată. Astfel, populația le-a dat uitării …
Într-o zi, un copil vesel s-a pierdut pe câmp. El a găsit bobocii spre care a zâmbit. Instant, ei au înflorit fermecați de strălucirea zâmbetului său, asemănător cu soarele însuși.
Acesta este modul în care laleaua galbenă dobândește sensul de iubire de primăvară, căldură și nevinovăție plină de bucurie.
Deși este o legendă frumoasă, în epoca victoriană lalele galbene aveau un înțeles foarte diferit.
Dacă un bărbat primea o lalea galbenă după ce își declara dragostea pentru o tânără, acest gest indica un răspuns de respingere.
Laleaua mov
Laleaua mov a devenit parte din comoara familiilor regale din Europa. De aceea, de obicei, simbolizează opulență, eleganță și bogăție.
În Ucraina, pe de altă parte, simbolizează sosirea Paștelui și renașterea. Ea însoțește ca ofrandă în timpul postului.
În general, lalelele mov sunt o reprezentare a succesului comercial și norocului. Prin urmare, acestea sunt de obicei folosite pentru decorarea birourilor și magazinelor.
Laleaua albă
Semnificația ei este legată de absența energiilor neîngrădite sau negative. Într-o lalea albă există doar loc pentru puritate, inocență, adevăr și iertare.
Mai demult, o lalea albă era oferită unei alte persoane ca simbol al respectului. Era însoțită de scrisori de scuză sau mărturisiri sincere.
În prezent, lalelele albe simbolizează maiestate, eleganță sau căsătorie.
Sunt binevenite în buchetul unei mirese sau în decorarea unei nunți sau a unei petreceri aniversare.
Laleaua portocalie
Lalelele portocalii înseamnă unire, prietenie sau conexiune favorabilă între două persoane.
Ele pot fi oferite drept cadou unui cuplu, prietenei sau partenerei de afaceri, deoarece se asociază cu bunele relații personale.
În trecut, bărbații ofereau o lalea portocalie în secret, pentru ca iubita să nu uite promisiunea de iubire și pentru a fi puternici în fața obstacolelor care le împiedica uniunea.
Laleaua albastră
Deși este o culoare artificială, laleaua albastră este foarte populară pentru originalitatea ei, în nuante delicate de pastel sau tonuri mai intense.
În general, i se atribuie sensul de loialitate, încredere și virtute.
Lalelele albastre sunt oferite oamenilor onorabili. Este un dar adecvat pentru mame, surori mai mari sau soții respectabile.
#Șoapte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu