În mijlocul unui rug pe care nimeni nu-l poate stinge arde toată nedreptatea pe care o adună Cei care trebuie să o adune. Nimeni nu poate opri Focul să cureţe acest pământ. Nimeni nu poate opri Apa să vindece acest pământ. Nimeni nu poate opri Aerul să răscolească până la sânge acest pământ. Nimeni nu poate opri Metalul să purifice acest pământ. Nimeni nu poate opri Lemnul să trezească rădăcinile la viaţă. Pietrele au suflet, poate de aceea înlăuntrul lor tu, Omule, ai ridicat altare căutând ceea ce nu ai reuşit să ai aici, pe pământ, niciodată - Libertate.
Libertatea este ceea ce cauţi fără să ştii, Omule. Ceea ce numeşti tu astfel este o copie ştearsă a ei. Şi de i-ai afla adevăratul chip ce ai face? Ai ştii s-o preţuieşti? Ai ştii să-i dai libertate Libertăţii? Este încă o povară prea grea. Abia acum înveţi s-o porţi pe umeri, Omule. Mai ţii minte? Aşa a fost şi când ţi s-au dat aripi. A fost greu până ai învăţat la ce folosesc. N-a venit rostul dintr-o dată. Când le-ai prins gustul, ai greşit şi ai căzut. Ai rămas fără ele şi ai uitat că zborul ţi-era menit de la Început. Hai, Omule! Dă-i aripi Libertăţii dacă tu ai uitat să zbori! Dă-i Iubirea ta, pentru ca ea să aibă încredere în tine! Liberă, alegerea ta poate să ridice pământul la vibraţia pe care o merită, dar pe care şi-a uitat-o când te-a primit în braţele lui. Din pământ ţi-ai luat viaţa, Omule. Când păşeşti este ca şi cum sămânţa de sub brazdă capată sens să încolţească, când eşti trist plângi udând pământul, iar acesta devine mai rodnic ca oricând. Când râzi străluceşti precum soarele, când ştie că are de vindecat un lan de grâu. Când nedreptatea apare la orizont ştii, atunci ştii cu adevărat că îţi lipseşte Libertatea. Hai, Omule, dă-ţi şansa să înţelegi că atunci când cercul se închide nu poţi merge decât înainte, acolo unde altar îţi este propriul tău suflet – Acasă!
Multumesc Elena Loreta Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu