E MULT PÂNĂ ACUM
Mă miră că mă-ntrebi de unde vin,
De drumul ce-am bătut până Aici,
De ploile ce-au plâns pe bietul meu destin,
De… peste câte morți am dat și câte frici.
Sunt cel ce la-nceput dormea pe stele.
În poala lumii, visam la Ghicitoare
Și ți-o scriam, prin umbra vieții mele,
Cum toți sunt morți,
Când nimeni nu mai moare.
Și-ți mai scriam, cu pulsul meu în rime,
Toată splendoarea vieților de-apoi,
Ce vei trăi prin neștiute crime,
Ce au ucis popoare și ne-au ucis pe Noi.
Mă miră că mă-ntrebi de unde vin!
Trăiesc închise-n noi aceleași amintiri,
Simțim ce știm… și ce nu știm, murim
De-atâtea bucurii aprinse din priviri.
Vom naște altă Lume, dar noi tot Noi vom fi,
Cu harta tipărită în pielea noastră vie,
Ce ne arată drumul spre când vom ațipi,
Pe-acel tărâm de-acasă, ce sufletul ni-l știe.
Adrian Berinde
text și imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu