Glasul durerei
de Veronica Micle
Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt miscate
susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător ;
cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.?
Și ascunsă prin frunzișuri, tainuind a ei ființă,
cântă dulcea filomelă, și'n cântare-i o dorință
pare că īndreaptă vecinic către cerul cel senin,
și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.
Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
și răpit de-a lui simțire el suspinå-amar și greu.
Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
care te pătrund īn suflet cu-a lor farmec și dulceață,
nu întrebi, plecând cu jale ochii 'n jos înspre pământ
pentru ce tot cu suspinuri se sfârșește orice cânt ?
O ! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e făcută,
blânda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
în viațăorice cântare ce cu drag ai asculta
ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.
Veronica Micle, n. Ana Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Năsăud, Principatul Transilvaniei – d. 3 august 1889,Văratec, Agapia, Neamț, România) a fost o poetă română.
A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii.
E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.
Grafica: Tatyana M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu