Afară-i toamnă - Mihai Eminescu
Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
și tu citeşti scrisori din roase plicuri
și într'un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
n’ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeț de gânduri,
visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
în juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odat'aud foşnirea unei rochii,
un moale pas abia atins de scânduri...
iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu