O piesa veche , de la Mirela Atudorei
Iubire medievala
Nemilos se-așează noaptea
Pe pământul desfrunzit,
O fată tristă privește spre răsărit,
O fată tristă privește spre răsărit.
Primăvara e departe,
Florile au vestejit,
Târzie șoapte aleargă prin infinit,
Târzie șoapte aleargă prin infinit.
Ostenită-i de-așteptare,
Cu al său gând tăinuit,
Doar Domnul știe iubirea-i ce n-a murit,
Doar Domnul știe iubirea-i ce n-a murit.
Ochii-n lacrime își pleacă,
Inima-i e frântă-n zeci,
Prin praf și spadă-i plecat pentru veci,
Prin praf și spadă-i plecat pentru veci.
Mâinile-și împreunează,
Crez în suflet ascunzând,
Spre cer speranță ridică murmurând,
Spre cer speranță ridică murmurând.
Vântul flutură-n ferestre
Și aleargă mai cu zor,
Spune-i iubitului meu că-i port numai dor,
Spune-i iubitului meu că-i port numai dor.
În castel tot veselie,
Lungi priviri în taină cer,
Știe doar Domnul ce drag îmi e numai el,
Știe doar Domnul ce drag îmi e numai el.
Peste timpuri, peste vreme,
Străluci-vor amintiri,
Simți-vor taina neînțelesei iubiri,
Simți-vor taina neînțelesei iubiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu