Identitate
Eşti, Doamne, bun, eu pământean şi rău,
şi-n dragoste nu-Ţi seamăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,
de par dospit din cer, nu din argilă.
Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,
nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri,
şi-Ţi tot îngân osânda din icoane.
Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul tău bând fiere?
Cu necerşită slavă mă încarci
şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile-mi prea largi
şi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.
Radu Gyr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu