Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958, d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreţ american, care a adus contribuţii importante muzicii, dansului şi modei. Imensul succes comercial şi o viaţă personală mult prea controversată l-au ţinut în cultura muzicii pop timp de patru decenii.
Al şaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de fraţii săi, în formaţia The Jackson 5, ca principal vocalist, fiind cel mai tânăr membru. Şi-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formaţiei. Albumul Thriller (1982) rămâne cel mai vândut album din toate timpurile, Off the Wall (1979), Bad (1987), Dangerous (1991) şi HIStory (1995) numărându-se şi ele printre cele mai vândute albume din istorie. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare într-o formă de artă desăvârşită, prin videocplipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”, devenind primul artist de culoare care are succes la MTV. Prin intermediul prestaţiilor scenice şi a videoclipurilor, Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicate din punct de vedere fizic, precum robotul şi moonwalk-ul. Stilul vocal, timbrul muzical şi coregrafia lui au inspirat numeroşi artişti pop, rock, R&B şi hip hop, spărgând barierele dintre generaţii, cele culturale şi cel rasiale.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu