.jpg)
Legenda frunzei de stejar și a toamnei 🍁🌼🍂
Legenda spune că într-o zi s-a iscat un vânt năpraznic. Și atâta de puternic era că îndoia crengile copacilor mai-mai să le rupă, zdrăngănea ferestrele că păreau a sta să se spargă și ridica în slavă hârtiile și praful din drum.
Nedumerită, frunza stejarului se uită la tatăl său și-l întrebă:
„Dragă tată, o fi aceasta toamna despre care spuneai că trebuie să vină?Spune-mi, tată, ce este toamna?”
Și stejarul îi răspunse:
„Draga tatii, toamna este cea de a treia fiică a anului. Ea coboară la vremea ei din înaltul cerului și atunci trebuie să-și primească alaiul și trena galben-arămie. Trena i-o veți face voi, frunzele, și veți așterne covor ruginiu peste întreaga fire, întreaga natură, munți, dealuri, văi și câmpii. Îndată ce coboară din înalturi își face apariția pe dealuri și începe a stropi împrejuru-i cu mănunchiul de ciumăfăi, binecuvântând pământul spre sporul în roade. De la ciumăfăi își ia și culoarea simbolică. Atunci, Soarele i se închină și coboară spre asfințit. Răcoarea se înstăpânește peste tot, iar sămânța se scutură. Frunzele îngălbenite se vor desprinde de ramuri, își vor lua locul în trena ei, vor așterne apoi covor pământului și se vor cufunda într-un somn adânc, pentru totdeauna. Diminețile vor fi întâmpinate de bruma rece, iar vântul va fi foarte neastâmpărat. Ei sunt prietenii nedespărțiți ai toamnei. Vântul nestăpânit va sălta frunzele până-n înaltul cerului, jucându-se cu ele și făcându-le să danseze în aer. Apoi le va lăsa să se odihnească pe pământ. Voi, frunzele, vă veți supune Toamnei, părăsindu-vă tatăl ce v-a ținut atâta timp pe crengile sale și v-a putut apăra doar de adierile vânturilor blânde. Aceasta este însă legea naturii și ea trebuie respectată. Pentru oamenii vrednici, toamna este o bucurie, căci e plină de roade”.
Abia ce termină de povestit când iată că se arătă pe dealuri frumoasa Toamnă. În juru-i era mulțime de fructe, miresme de crizanteme o învăluiau ca un abur, iar frunzele i se închinau, așternându-i-se în cale, ca apoi să-și ia locul în lunga-i trenă. Frunza era fericită că aflase ce este Toamna și care-i era ei menirea. Și, fascinată la vederea Toamnei, se împurpură, devenind mai ruginie decât era, se desprinse de tatăl său și plecă spre veșnicia ei.
Prin astfel de creații minunate a știut țăranul să-și exprime recunoștința față de acest anotimp al roadelor. Iar momentele importante ale toamnei le-a fixat, la fel ca și pe cele ale celorlalte anotimpuri, în sărbători, datini și tradiții. Sărbătorile erau cele mari, foarte importante, iar cele mai mici, patronate de mici divinități erau înțelese de comunitățile sătești ca „semne despre vreme”.
Cea mai mare parte din aceste credințe și tradiții, astăzi nu se mai respectă, sau se respectă însă nu cu strictețe. Doar bătrânii mai țin la ele zicând : „Așe-i calendarul nost’ îi timpul nost’, cu bune și cu răle să știi când să ari, să sămeni și să culegi, altfel lumea-i cu fundu’ n sus, dară buna împărțală îi de la Domnu’ Dumnezău”.
Sursa:
https://istoriacumari.wordpress.com/2019/10/01/vara-lui-mioi-29-septembrie-14-octombrie-si-legenda-frunzei-de-stejar-si-a-toamnei/
Foto
Stejarul multisecular din satul Arini județul Brașov.
Arborele, vechi de 350 de ani, are un diametru de 2,07 metri , iar corona sa maiestuoasă ajunge la o înălţime de…. 23 de metri.
Bătrânul stejar e mândria noastră a arinenilor ❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu