Poate primul pompier care a intrat în clubul Colectiv a spus cam așa: „Printre trupurile tinerilor care nu au mai apucat să iasă din club erau telefoane mobile care sunau fără oprire. Ne-am uitat pe monitoarele telefoanelor. Pe toate scria MAMA sau TATA”.
Țin în mine asta de aproape doi ani. Moartea acelor tineri mi-a frânt inima și m-am gândit la ei de foarte multe ori. La ei, la cei răniți care au supraviețuit, la părinții care au supraviețuit morții copiilor lor. Sper că acei tineri au plecat din foc spre o altă viață fără durere. Nu sunt un om religios, dar nu se poate să se fi terminat totul așa, acolo. Nu pentru ei. Nu pentru cei care i-au iubit.
Celor care nu mai sunt, celor care s-au agățat de viață dar au trăit iadul pe pământ, celor care le-a murit sufletul acolo, odată cu cei cărora le-au dat viață, am vrut să le scriu astăzi că nu am uitat. Am vrut să le scriu astăzi, nu în 30, când „se scrie”.
Vă scriu și vouă, celor care aveți copii ori veți avea. Nu trebuie să-i lăsăm să alunece în uitare pe cei pieriți în Colectiv. Abia atunci vor muri cu adevărat. Degeaba. In urma morții lor Romania nu a deveinit mai bună, ba e mai rea. Și nu am luptat suficient pentru ei. Și nici pentru noi.
„The day we give in is the day we die”.
Fiu, tată, frate, soț, rocker, Alex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu