Iluzia c-am să ajung la tine
~ Adrian Păunescu ~
Până acolo dac-ar fi un tren
Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,
Eu negreşit m-aş înhama la el
Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.
Dacă pe-acolo s-ar afla un port,
Într-o blocadă până sus la stele,
Aş plânge pân' la tine drumul meu
Şi-aş naviga pe lacrimile mele.
Şi, dacă te-ai afla-ntr-un cimitir,
În care nici o inimă n-ar bate,
L-aş lua şi l-aş purta la Dumnezeu
Ca să-l transforme în maternitate.
Eu propriu-zis nu ştiu pe ce pământ
Te afli azi, în plină sărbătoare,
Şi nici nu am pe cine să întreb
În patria adreselor neclare.
M-aş da unor mărunte vietăţi,
Să mă îngroape, undeva, în munte,
Ca să-ţi răsar la primăvară trist
În forma unui lujer, lângă frunte.
Atât de aberant şi de brutal
Se-ntâmplă toate în această dramă
Încât eu cred că nu ştiu cine eşti,
De unde eşti şi nici cum te mai cheamă.
Şi, totuşi, orişiunde aş pleca,
Mă-mbăt de-acest ciudat coşmar de bine
Şi mă narcotizează, stând pe loc,
Iluzia c-am sa ajung la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu