Când părinții pleacă, nimic nu mai e ca înainte.
Casa parcă își pierde sufletul, chiar dacă totul e la locul lui. Duminicile sunt cele mai grele - nu mai sună telefonul cu întrebările lor pline de grijă, nu mai auzi vocea mamei întrebând dacă ai mâncat, dacă te-ai odihnit, dacă ești bine.
Te oprești uneori în fața fotografiilor și realizezi câte ai fi vrut să le spui. Găsești prin sertare lucruri care-ți aduc aminte de ei - o rețetă scrisă de mâna mamei, ceasul tatălui care încă merge, un bilet uitat într-o carte.
Sărbătorile sunt acum diferite. La masa de Crăciun, locurile lor goale parcă strigă mai tare decât orice cuvânt. Cozonacul cumpărat nu mai are gustul copilăriei, iar colindele par să-și fi pierdut din magie.
Dar îi regăsești în fiecare zi câte puțin - în felul în care vorbești, în gesturile tale care seamănă cu ale lor, în valorile pe care le transmiți mai departe copiilor tăi. În oglindă, vezi câte puțin din zâmbetul mamei, din privirea tatălui.
Viața merge înainte, deși pentru tine multe s-au oprit în loc în ziua când au plecat. Dar ei trăiesc prin tine, prin amintirile frumoase pe care le păstrezi, prin lecțiile care te-au făcut omul care ești azi.



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu