.jpg)
Fericirea
Credeam cândva și eu că fericirea
Este atunci când îți găsești iubirea
Acel moment în doi, îndrăgostiți
Până am întâlnit călugări fericiți!
De-atunci mă uit atentă-n jurul meu
Un om e fericit că a scăpat de greu
Și-mi spun atunci că asta-i fericirea
Când omul și-a învins dezamăgirea!
Dar nu durează mult și văd un sfânt…
Împovărat și cel mai fericit de pe pământ
Deci fericirea nu-i lipsa de greutăți
Și iar privesc și caut în alte părți!
Văd oameni meditând, clar, asta-i fericire,
Când pacea interioară îți umple a ta fire!
Dar nu durează mult și ei nu mai zâmbesc
Nu e aici răspunsul și iar mai rătăcesc…
Să cresc și eu Viața în pântec am primit
Atunci eram sigură că fericirea am găsit
Până când mame plângând am văzut
Și iarăși am luat-o de la început…
Am ajuns în natură la stropul de rouă
Am trăit un etern sau poate chiar două
Aș fi zis că am găsit cheia din toate
Dar după un timp era singurătate!
Priveam spre cer să caut la goliciunea Lunii
Apoi la toată forța ce-o am de la străbunii
Am mângâiat naivă cu pașii mei pământul
Neștiind că doar îmi încălzesc mormântul…
Și m-am întors la lut, de unde am venit
Să îl întreb dacă cumva el este fericit
Căci dacă el nu este, omul caută-n zadar
Dar lutul doar tăcea, apoi mi-a dat un dar.
Era un plic murdar cu o albă scrisoare
Avea doar titlu și scria: Așteptare…
Căci fericirea-i amintirea ne-ntâmplată
Pe care o aștepți mereu ca prima dată!
Autor: Ana-Maria Socaciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu