© Se scutură bujorii...
Violetta Petre
Se scutură bujorii şi flori de iasomie
Au început să ningă pe ziduri de chilie.
Se-aud sub pietre îngeri, cu aripi amputate,
Cum strigă de durere, cu răni adânci pe spate.
Bat clopote de seară, vecernii fără rugă,
Necredincioşi, ispitei, de voie, se înjugă.
În iad e sărbătoare şi s-au încins cuptoare,
Să ardă primăvara-n blesteme şi dogoare.
Se plimbă nori prin ceruri, să stingă n-au putere
Vulcanii plini de ură, mocnind a foc şi fiere.
Dospesc incertitudini, sub zâmbete viclene
Şi, vai, în noi, iubirea s-a-mbolnăvit de lene.
Un dumnezeu priveşte cu ochii-nchişi spre lume,
Sub tălpi adună frunze din toamne fără nume.
Când din nimic, grădina a înverzit pământul,
Nimicul se aşterne şi plânge-n noi cuvântul.
Morminte sunt prea multe, tăcerea e regină-
Nici huma nu ne-nghite. Bolnavi la rădăcină
Duhnim a pandemie şi răsărim neghină,
Se scutură bujorii,scârbiţi de-atâta vină...
28.05.2019



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu