CORINA-ROTH

 „Biată ţară, în criză financiară,

Din picior de plai şi gură de rai

Ai ajuns maidan pentru fiecare golan

Şi tomberon pentru fiecare avorton

Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă

Şi coridor pentru fiecare infractor

Şi casă de fier pentru fiecare premier

Şi gazdă bună pentru fiecare minciună

Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar

Şi profit pentru fiecare neofit

Şi dobândă mare pentru fiecare trădare

Şi stingător numărul zero

Pentru fiecare foc al lui Nero

Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil

Şi pahar plin pentru fiecare vecin

Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus

Şi lumânare de ceară

Pentru fiecare provocare maghiară

Şi avere care încotro pentru fiecare embargo

Şi bordel nesătul

Pentru şoferi de la Istanbul.

O, ţara ţăranului mort,

Ai început s-aduci grâu din import,

Vezi să nu cumva să te zbaţi

Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi

Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt,

Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt.

O, biată ţară, biată ţară,

Mai mult te omoară cine zice că te repară

Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu,

Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu

Şi ţi-e silă şi ţi-e milă

Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă.

Biată ţară, biată ţară,

Popor în poziţie reglementară,

Sub toată urgia planetară,

Care, când te repară, te şi omoară,

De ai ajuns întrebare fără răspuns

Şi devii maternitate fără copii

Şi te-au transformat în femeie fără bărbat

Şi vor văduvie să-ţi deie,

De bărbat fără de femeie,

Ca să fii legea fărădelege

Şi fărădelegea în plină lege,

Semănarea de moarte în toate cele şapte arte

Şi semnul lipsei de trebuinţă

Pentru fiecare ştiinţă

Şi societate cu mâinile tăiate

Şi târg cu vânzători fără sârg

Şi fântână cu apa-ntr-o rână

Şi răstignire în fiecare mânăstire

Şi înviere amânată pentru altă dată.

Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară,

Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie,

Românie, Românie.

Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies,

Oricine e mai bogat ca tine,

Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic,

Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica,

La capătul de sus al cozii

S-au îmbogăţit nerozii,

Se ispăşesc păcatele,

Se fură palatele,

Mărşăluim de-a-ndăratele,

Dascălii de matematici sunt foarte apatici,

Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune,

Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă,

Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie,

Dascălii de română abia te îngână.

Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară,

Când trăieşti în capitalism

Ţi-e dor de socialism,

Când trăieşti în socialism

Ţi-e dor de capitalism,

Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva

Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate,

Suferi de preţuri mari

Şi de plecare de cărturari,

Suferi de un fel de transă

Care te-a lăsat fără nici o şansă,

Suferi de un fel de insolenţă NATO,

Seduso, prădato şi abandonato!

Parcă ai braţe paralitice

Şi suferi de partide politice,

Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii,

Când te îmbolnăveşti de nervi,

Iei nevroza şi o conservi,

Te baţi pe tine când te vezi în oglindă

Şi nu e boală să nu te cuprindă.

Îl omorâră cum îl omorâră,

De lăsa sângele din el dâră,

Pe ăla de dărâma fără voia ta,

Dar acum dărâmă toţi,

Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi.

Cine pe cine să mai omoare,

Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare?

Ţară tristă, ţară nefericită,

Aia nu e coroană, aia e copită,

Pe care ţi-au pus-o pe frunte,

Ca să te umilească şi ca să te înfrunte,

Că fiecare criminal

Învaţă la seral, din fiecare serial,

Cinismul, lichelismul şi oportunismul,

Fanatismul, servilismul şi cameleonismul

Şi mai ales pofta de crimă,

Care ne urmăreşte şi ne animă.

O, ţară fără noi, ai pornit înapoi,

Vremea ta a trecut,

Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut.

La ora învierii, vin gunoierii,

Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul,

Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma,

Boală bolnavă de o nouă gâlceavă,

Ţară-n ţărână sub mână păgână,

Măcar rădăcina să-ţi mai rămână.

Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni,

Să facem din noapte zi

Şi din moarte nuntă

În patima cruntă

Şi să se scoale neamul

Şi râul şi ramul

Şi să se-audă, din fiece

sat,

Ca un ecou fidel şi curat,

Ca un parastas retehnologizat:

Adevărat, adevărat a-nviat!”

(Adrian Păunescu, iunie 1992)