.jpg)
"Partener toxic?! O, daaaa! Atragem exact ce știm că o să ne frângă. Pentru că o parte din noi încă vrea să sufere.
Nu ne îndrăgostim de oameni. Ne îndrăgostim de răni. Și le spunem "iubire".
Știu, sună urât.
Dar adevărul nu e poezie. E o palmă peste suflet.
Atragem parteneri toxici nu pentru că nu-i vedem.
Îi vedem.
Îi mirosim de la primele tăceri, de la primele promisiuni deșarte, de la primele scuze spuse prea ușor.
Dar undeva, adânc în noi, există o foame de familiar.
Iar dacă familiarul copilăriei a fost lipsa, abandonul, respingerea, trădarea, atunci ne îndrăgostim — nu de oameni, ci de răni.
Îi alegem pe cei care nu ne pot iubi așa cum merităm, pentru că, într-un colț rușinat al inimii noastre, nu credem că merităm altceva.
Ne repezim în brațele celor indisponibili emoțional ca într-un foc vechi.
Un foc pe care îl știm.
Un foc care ne arde, dar măcar ne e cunoscut.
Ne zbatem să fim văzute de ei, să fim iubite de ei, să fim suficiente pentru ei, ca și cum iubirea lor ar șterge toate abandonurile vechi.
Și nu șterge nimic.
Doar sapă mai adânc.
Ne sacrificăm.
Ne pierdem.
Ne aruncăm în iubire ca într-o ruletă rusească — sperând că de data asta, glonțul nu va fi pe țeavă.
Dar glonțul e mereu acolo.
Și atunci ne întrebăm:
„De ce atrag doar bărbați care nu mă pot iubi?”
Răspunsul e crud:
Pentru că undeva în tine, încă nu ai învățat să te iubești prima.
Alegi ce crezi că meriți.
Alegi ce ți-a fost inoculat în copilărie că este „dragoste”.
Și dacă nu a fost iubire, ci condiționare, lipsă, critică, respingere, umilință, atunci acolo te întorci, din nou și din nou.
Ca un lup care revine la cușca în care a fost înfometat.
Și știu... doare să vezi asta.
Dar mai rău doare să nu vezi.
Adevărul?
Nu atragi doar ce e toxic.
Atragi lecția.
Atragi rana.
Atragi șansa de a spune, pentru prima dată:
„Nu mă mai vând pe mine însămi pentru firimituri.”
„Nu mă mai pun la picioarele nimănui pentru o mângâiere amânată.”
„Nu mai stau unde nu sunt aleasă.”
Iubirea nu trebuie să doară.
Nu trebuie să fie agonie, luptă, ruletă rusească.
Iubirea reală te liniștește, nu te agită.
Te construiește, nu te golește.
Te încălzește, nu te arde de vie.
Eu?
Eu am învățat că nu toate fluturările de inimă sunt semn de iubire.
Unele sunt semn de avertizare.
Și unele iubiri nu trebuie trăite, ci ocolite.
Și dacă te întrebi de ce te doare încă —
întreabă-te când o să începi, cu adevărat, să te alegi pe tine.
Aici e cheia.
Nu crezi?"
🙏🤍
Sursă foto: Pinterest
Sursa text: Dama fără secrete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu