deja-vu...
Cornelia Ecaterina Mesaru
azi am făcut mare ospăţ
am mâncat un nor pe băţ
ca vată, să mă răsfăţ.
fugind în copilărie
aşa cum rima mea ştie
lanţurile învârteau
versuri ce râzând veneau.
Iarba era de zahăr,vată
de soare era fascinată
fermecată să-şi mai scalde
sidefurile şi zmaralde
în raza ce la echinocţiu scade.
şi năucită aveam un deja-vu
el m-a strigat: vin, vin acu'
sărind într-un picior
era de lac al lui şoşon.
sărea destinul,în şotron...
sărea pătratele... unu, doi, trei
de Sfânta Parascheva era "temei"
vată pe băţ lanţuri,căluşei
Vasilache şi Marioara
la bâlci căscam gura până seara
în toamne galbene ca ceara
azi întâlnind-o curios mă întreabă:
- Ia să-mi spui, domniţă dragă
că ne-am întalnit din nou
cum se-ntâmplă ca într-una
aud versu-ţi iar ecou
- ierată-mă răspund solemn
(fac versului discret semn)
mintea mea nu este şchioapă
şi n-are picior de lemn.
ne luăm asa rămas bun!
strângându-ne mâna
ce puteam sa-i mai spun ?
PS . cand am scris poezia mea
nu stiam ca norii vor capata.
si culoare de acadea



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu