MI-AM DORIT...
Mi-am dorit... sărutul de pe frunte,
Floarea de pe pernă-n zori de zi…
Mângâieri pe tâmplele durute,
Să mă-nvețe verbul ,,a trăi”...
Brațe să m-adune răbdătoare
Din stihii și din miros de fum,
Să mă reclădească cu ardoare
Căutându-mi așchiile-n scrum…
Mi-am dorit... tăcerea care soarbe
Nelipsita lacrimă din zori,
Botezându-i sarea-n șoapte oarbe
Să trezească-n carnea mea fiori…
Ochi care-ar vorbi în necuvinte
Cu un înțeles Dumnezeiesc,
Predicând în suflet și în minte
Dogmele credinței ,,te iubesc”
Mi-am dorit... să gust îmbrățișarea
Care m-ar cuprinde ca pe-un vis,
Cu tandrețea și cu-nfrigurarea
De păcat pierdut prin paradis...
Pieptul lângă care să mă apăr
Când mă simt străină-n pielea mea...
Palmele cu care să m-acopăr
Sufletul când mi l-aș dezbrăca…
Mi-am dorit... iubirea care poate
Să străbată dincolo de lut
Și să simtă,oricât de departe,
Rana lacrimei ce n-a căzut…
Inima ce poate să vibreze
Dincolo de strângeri ascuțite...
Sufletul ce-ar ști să estompeze
Urletul din riduri adâncite...
Toate astea sunt doar idealuri
Care se topesc ca frunza-n vânt...
Lutul e făcut să fie maluri
Viselor ce par de neînfrânt…
Timpul a știut să troienească
Peste toate o uitare gri,
Ca o iarn-a firii...nefirească...
Ce îngheață verbul ,,a dori”
Liliana Burac



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu