"Plâng ochii cerului de toamnă,
plâng lacrimi multe-multe, plâng
și plânsul ploii mă îndeamnă
spre multe inima să-mi frâng,
spre multe, care-s, Doamne, altfel
și nu-s așa cum Tu le-ai vrea...
— De ce-i atâta ură-n lume
și inima de ce-i prea rea?
Cocorii pleacă...
— De ce, oare, mai trebuie și despărțiri?
de ce vin vremi de depărtare
în locul dulcilor iubiri?
De ce așa curând trec anii
cu albul tinereții crin,
— în locul sfintelor strădanii
de ce ani lungi de lene vin?
Plâng ochii cerului de toamnă,
plâng zi și noapte,-ntruna plâng
și lungi șiroaiele de lacrimi
în mine ca-ntr-un lac se strâng,
— când cearcăne de vineți nouri
acopăr veștedele zări,
de ce mai trebuie să fie
întunecimi și-nsingurări?
Plâng ochii cerului să spele
tot praful îndelungii veri,
— vin vremuri vitrege și grele
spre-a ispăși-ntinatul ieri...
— vin despărțirile, să cearnă
iubirile din amăgiri,
cum vine-ntunecata iarnă
să pregătească-alte-nsoriri...
Ajută-mi, Doamne, să-mi pot duce
oricâte întristări îmi vin,
privind spre dincolo de cruce
răsplata Raiului Divin.
— Să nu mă clatine ispita,
să nu mă-nșel cu promisiuni,
să-mi țin privirea la slăvita
răsplată-a oamenilor buni..."
Traian Dorz, din volumul "Cântări uitate"



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu