.jpg)
„Spunea un bătrân de la munte, pe care l-am prins și eu în viață, că în Postul Crăciunului Dumnezeu umblă printre oameni mai domol, mai cu blândețe, ca un Tată care își caută copiii acasă. Și zicea așa bătrânul: «Măi, să știi că în postul ăsta, dacă faci un bine, Dumnezeu îl socotește dublu. Și dacă ierți, El îți pune în inimă o liniște de care nu te mai saturi.»
Și mi-a povestit odată o întâmplare: era o familie într-un sat mic, săracă tare, și se supăraseră unii pe alții din niște nimicuri. Iar în Ajun, fata cea mică, un copilaș de numai câțiva ani, a ieșit afară și a pus sub fereastră o lumânare aprinsă într-un borcan. Când a văzut, mama s-a mirat:
«Ce faci, mamă?»
Iar copilul a zis:
«Aprind lumina, să știe Doamne-Doamne că noi îl așteptăm și că nu mai vrem supărări.»
Și lumina aia, mică și tremurată, i-a adunat pe toți în casă. Nu au avut masă bogată, nu au avut colinde multe, dar au avut o pace… Și bătrânul mi-a zis: «Măi, să știi că în seara aia, Dumnezeu S-a oprit la ei.»
Așa este și cu noi. Crăciunul nu vine în casele unde-i gălăgie, ci în cele unde-i o luminiță aprinsă pentru El. O lumină de postire, un pic de iertare, o vorbă bună, o inimă care cedează și renunță la orgoliu. Acolo vine Hristos cu adevărat.
De aceea, dragii mei, dacă vreți să simțiți Nașterea Domnului, nu vă grăbiți să împodobiți pomul mai mult decât sufletul. Mai aprindeți o lumânare, mai ștergeți o lacrimă, mai împăcați un om. Și o să vedeți că nu voi intrați în Crăciun, ci Crăciunul intră în voi.”
Pr. Pimen Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu