Singur cu Îngerul
Se încheie un an. Te privești în oglindă și-ți amintești: ”anul acesta am...”. Din păcate, de cele mai multe ori, îți spui:”anul acesta nu am...”.
Nici n-aveai cum. Dacă nu accepți că ai putea întâlni vreodată în viață un Înger, cum să simți protecția aripilor lui?
Așa cum dragoste cu de-a sila nu se poate, nici binele necerut nu poate fi bine primit.
Uneori, cu fețele lor total diferite de reprezentarea din mintea noastră, Îngerii ne oferă repetat ajutorul. Pentru că ne iubesc. Uneori, chiar și sub forma unui simplu:”Ești bine?”, care - de fapt - îl divulgă pe Înger: așa se oferă el, încercând să te ajute.
Există un reumatism al sufletului pe care ne e greu să-l recunoaștem, fiindcă asta ar însemna să recunoaștem unde am greșit și că nu ne putem descurca singuri.
”Văd că ai o mulțime de probleme...”, îndrăznește Îngerul. ”Uite, lasă-mă să...”. Dar cine crede în Îngeri?
Mândria de a nu-ți recunoaște slăbiciunile te face să-i răspunzi:”Pot și singur!”.
O dată, de două... de zece ori. Apoi, Îngerul își strânge aripile, fiindcă nu acceptă să fie tratat ca un televizor: îl pornești doar atunci când dorești să-i arunci o privire.
Îngerii nu au așteptări, așadar nu cer nimic; ei știu că nici binele cu de-a sila, nu e un bine.
”Pot și singur!” este formula prin care, către Ceruri, ai transmis exact cum dorești să fii.
Iar reumatismul acela al sufletului se manifestă prin durerile lui; identic cu acela al oaselor, poate fi combătut cu un medicament. Care ia durerea.
Dar care nu vindecă reumatismul. La asta se pricep numai Îngerii.
Dar tu... Tu poți și singur, nu?
Blogoșeanu



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu