Au plecat mama și tata... și s-a dus trecutul meu!
Nu mai vin colindătorii, când se naște Dumnezeu.
Nu mai viscolește iarna și troiene nu mai sunt,
Pe sub streașina distrusă, trec fuioarele de vânt.
Buruienile din curte, nu mai stau pe sub zăpezi,
Și-n așa singurătate, nici pe tine nu te vezi!
Nu mai este drug la poartă, așa cum era odată,
Acum intră și tăcerea și tristețea, deodată.
Nu mai vin cu traista plină, cum era la colindat,
Ulița îmi e străină și copilul de-altădat'...
În odaia unde timpul a rămas în voia lui,
Nu mai arde focu'-n sobă, nu mai sunt la geam gutui.
Au rămas desperecheate amintiri și bucurii,
Care, astăzi, mă întreabă: "Cine ești !? De unde vii !?
Vezi și tu cum casa-i goală, ca și iarna de ninsori,
Curtea încă mai așteaptă cete de colindători!
Totu'-i învechit și rece, de când mare ai crescut,
Și-ai ales singurătatea, ce-ți dă lacrimi împrumut!"
M-am trezit, ca din visare, lângă mine cu doi sfinți,
Ce-i asemuiam cu viața și cu dușii mei părinți.
S-a dus mama, s-a dus tata și prin curte e pustiu,
Doar gutuiul de la gard, îmi șoptește că-i târziu.
Să mai vin copil acasă în ajunul de Crăciun,
Să îmi plec sfios genunchiul și binețe să le spun!
✍🏼 Korado Alexandru



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu