.jpg)
Așteptarea sărbătorilor de iarnă nu era o agitație consumeristă ca azi, ci o pregătire solemnă a sufletului și a casei, un ritual vechi de când lumea. Nu existau luminițe chinezești sau brad artificial, ci doar mirosul de cetină proaspătă tăiată din pădure și sfințită în curte. Femeile începeau frământatul cozonacilor cu zile bune înainte, iar drojdia fremăta în ligheane de lemn acoperite cu ștergare albe, umplând bucătăria cu un miros dulce de speranță. Nu exista cuptor electric, ci doar vatra încinsă în care bunica supraveghea cu ochii ageri cum aluatul creștea frumos și se rumenea auriu, promițând bucurie.
Bărbații se ocupau de tăierea porcului, un eveniment care aduna toată familia, de la cei mai mici la cei mai vârstnici, într-o curte plină de fum și de zgomot de topor. Nu era o muncă, ci o celebrare a abundenței, un mod de a mulțumi pământului pentru roade. Din fiecare parte a porcului se prepara câte ceva: cârnați afumați, tobă, caltaboși, toate gătite după rețete moștenite din străbuni, cu mirodenii culese din grădină sau primite de la vecini. Copiii așteptau cu nerăbdare pomana porcului, primele bucățele de carne fripte pe plită, un gust pe care niciun fel de delicatesă modernă nu-l poate egala.
În ajunul Crăciunului, casa strălucea de curățenie și de nerăbdare. Nu existau cadouri cumpărate cu graba, ci doar mănuși tricotate de bunică sau câte o jucărie simplă cioplită în lemn de bunicul, dar fiecare avea o poveste și un suflet. Bradul se împodobea cu nuci aurite, cu mere roșii și cu turtă dulce făcută în casă, iar în lumina caldă a lumânărilor, fiecare obiect părea să capete viață. Colindătorii veneau din depărtări, iar vocile lor se auzeau cristalin în noaptea rece, aducând vestea nașterii Domnului și umplând casele cu bucurie. Nu aveam nevoie de mult, pentru că puținul nostru era îmbelșugat prin iubire, credință și unitate, iar asta era adevărata magie a sărbătorilor de iarnă.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu