Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.
Scopul vieţii noastre este să ne îmbogăţim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebuie să ne grijim şi de ale traiului, dar adevărata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să fie mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare. O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viaţa noastră: între Marta cu grijile vieţii trecătoare şi Maria cu grijile vieţii celei veşnice. Cumpăna celor sufleteşti trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie si asculte totdeauna de „Maria”. Aici era greşeala şi nebunia bogatului din Evanghelie. Cumpăna vieţii lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieţii lui era… lărgirea hambarelor şi cuvintele… bea, mănâncă şi te veseleşte. Totul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.
«Lumina Satelor» nr. 47 / 20 nov. 1927, p. 4
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa / – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
https://oasteadomnului.ro/pilda-cu-bogatul-cel-nebun/



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu