POVESTEA CERBULUI
Ninge iar peste pădurea mea...
Iarna își cerne fulgii moi de nea;
Și totul e ca-ntr-o poveste
Ce-a fost demult...poate mai este?!
Se povestește că a fost odată,
O pădure fermecată,
În care-n pace viețuia,
Un cerb ce-avea în frunte-o stea!
Dar cerbul fuse-odată împărat
Care domnea cu soața lui, intr-un palat.
Un rege bun, drept și iubit,
De toți supușii prețuit!
Dar intr-o zi, plecat la vânătoare,
Dintr-un tufiș, un lup i-a stat în cale
Și cu un salt spre el s-a repezit;
Dar împăratul, bun țintaș, l-a nimerit!
Lupul hain era de fapt un vrăjitor
Ce-l urmarea pe bunul împărat Apolodor,
Că el voia a lui împărăție
Și pe împărăteasa de soție!
De un lugubru urlet pădure-a răsunat.
Și vrăjitorul cu ultima suflare-a blestemat:
Ca regele și-a lui soție
Să se preschimbe-n cerb și ciută, pe vecie!
Și toți supușii lui să fie fiare,
Până și-or da și ultima suflare!
Iar în pădurea blestemată,
Să nu mai între nimeni, niciodată!
Întorc ultima filă din poveste...
Pădurea fermecată încă este!
În ea, acum ca și-altă dată,
Trăiește-un falnic cerb cu a lui ciută minunată!
05.01.2026
Marilena iorgulescu



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu