Ar fi fost ziua Părintelui Gheorghe Coltea 🥲🥲 sa l odihnească în multa lumina 🥲🥲

 Dacă o să plec în veșnicie, o să-mi lipsiți!

Protopop stavrofor Gheorghe Colțea 

(2.02.1963 – 17.09.2022)

Dacă o să plec în veșnicie, o să-mi lipsiți! Atât de fericit sunt alături de voi! Am spus astă seară, în emisiune cu Cătălin Dumitrean, că e foarte greu să spui că ești fericit. Pentru că, de când ești gândăcel așa, te prea sistemul, te trezești de dimineață și, somnoros, de la trei anișori, te duci și te pune într-o băncuță. Nu mai sunt nici cel puțin cei șapte ani de acasă lăsați omului. După aceea intri într-un sistem de pregătire cu 12-13 materii, profesorii sunt suverani, tu ești mic și nu știi nimic, și fiecare crede că ești prost, iar tu ești doar un biet copil. (...)

Adevărul este că vine o vreme în care trebuie să taci. Oricât de spumos ai fi, oricât de vesel ai fi, oricât de doritor ar fi, oricât de mult ai iubi, vine o vreme în care trebuie să taci. Oricât de deștept ai fi și oricât de filosof ai fi, la un moment dat o nimica toată te îngenunchează.

Știți că majoritatea bolilor sunt provocate de o bacterie sau de un virus. Și așa cum spuneam și în predică, multe pleacă de la neajunsul unei unități. O moleculă se strică și de la ea se strică tot mărul. 

În decursul istoriei au fost oameni deștepți, oameni harnici, oameni bogați, dar pentru fiecare a venit o vreme în care au trebuit să tacă. Pentru că existența e atât de mare încât în fața ei, într-o zi, trebuie să taci. N-ați auzit, părinte Alexandru, să fi existat cineva care să fi biruit moartea. Știți, au fost astă seară câțiva medici aici, în biserică. Medicii înțelepți știu că ei nu pot să vindece. Nu, poate doar trecător, pasager, sau pot să amâne ceva. (...)

Au fost doctori mari, ei înșiși au murit. Au fost sfinți care și ei au murit. Știți de ce a murit Sfântul Nectarie, care e socotit cel mai puternic sfânt pe care-l cunoaște creștinătatea pentru sănătate? De cancer. E foarte interesant. Știți că pe Mântuitorul nu l-au întrebat, dar El i-a întrebat ”Nu m-ați întreba? Ce să te întrebăm? Nu te vindeci pe tine însuți?” Sau când era pe cruce, unul mai îndrăzneț a strigat: ”Acum dă-te jos!”. Nici El nu a putut. Foarte tare! Și știți de ce? Pentru că în fața existenței nu există reușită, există doar bucurie existențială. De aceea îmi experimentez starea cât pot de frumos, cu conștiința că n-o să mă mai întorc în starea asta în infinit. Niciodată. 

M-aș bucura dacă religia v-ar învăța pe dumneavoastră să vă valorizați frumos viața. Spre exemplu, sunt etape ale existenței care sunt mai spumoase puțin. Să nu ni le tundă! Când ești copil, când ești adolescent, când ești tânăr să nu-ți taie aripile. Să te lase să zbori, că vine o vreme când o să mergi târâș. Ireversibil. Asta este povestea. 

Omul din fața dumneavoastră, omul de aici mâine va fi acolo (arătând spre cimitir), pe o traiectorie ireversibilă. Păi, zice lumea, era puternic! Da, într-adevăr, era. Era tânăr! Da, într-adevăr, era. Era frumos! Da, într-adevăr, era. Nici bogații lumii nu au reușit să facă nimic, nici episcopii, nici papii. Nimeni. 

Aveți grijă de voi! Să vă bucurați, astăzi nu mâine, că mâine poate nu va mai fi, de tot ce întâlniți. Uite, spre exmplu, vă întreb: Când ai ținut o floare de păpădie în mână ultima dată? Când ai întins mâna ca un fluture să se odihnească pe mâna ta? Știi că asta e țărână? Da, sub formă de mână. Să întinzi mâna să stea un fluture pe ea, o dată-n infinit. Știi că dacă nu te-ai uitat astăzi pe bolta cerului mâine n-o s-o mai vezi în infinit? 

Pentru asta eu, de când vă cunosc, m-am străduit să vă învăț să valorizați fiecare zi pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Când construiești un palat aduni cărămidă pe cărămidă și la fiecare rând îți crește sufletul de bucurie că-l vezi înățându-se. Așa se construiește și ființa noastră, de mici. Tot creștem și ne bucurăm. La un moment dat, rămânem pe un plafon. Și după aceea ne dărâmăm dramatic. Ca un seism care vine și pune la pământ construcția. Și zici: ”Cu câtă migală l-am construit!” La fel este și cu trupul meu, templul meu, câtă migală s-a pus începând de la sânul mamei....și apoi, dintr-o dată, cădem dramatic. Și întotdeauna seimele vin cu durere. De aceea, construcția ființei umane se face în fericire, iar demolarea se face în durere.

Dar nu vă mai spun nimic, am obosit. Mergeți acasă. Aveți grijă de voi. Bine?

(7 septembrie 2022, Biserica ”Sfântul Nicolae”, Moieciu de Jos)