Toma Caragiu trebuia să fie plecat din București în acea zi. Dar a rămas. Alexandru Bocăneț a venit în vizită să sărbătorească finalizarea unui film. Au deschis o sticlă de whisky. Câinele lui Toma, un pudel numit Pușu, zgâria ușa disperat, vrând să iasă. Stăpânii nu l-au înțeles. Când blocul a început să danseze, au făcut greșeala fatală: au fugit pe scări.”
4 martie 1977. O zi de vineri caldă, nefirească. Toma Caragiu, geniul comediei românești, locuia la etajul 2 al blocului Colonadelor (lângă Piața Universității). Soția lui plecase la Sinaia și îl rugase să vină și el. Toma a zis: „Mai stau puțin, vin mâine”.
Seara, regizorul Alexandru Bocăneț a trecut pe la el. Erau fericiți. Bocăneț tocmai terminase filmul „Gloria nu cântă”. Toma a scos paharele. În apartament, o liniște ciudată, spartă doar de neliniștea câinelui. Animalele simt primele. Pușu scheuna, se agita, zgâria ușa de la intrare. Toma a glumit: „Ce ai, mă, ai înnebunit?”.
Ora 21:22. Iadul se dezlănțuie. Blocul începe să se scuture violent. Zgomotul era asurzitor, ca un tren care trece prin sufragerie. Lumina s-a stins. Panicați, cei doi artiști au luat decizia instinctivă, dar greșită: au fugit spre casa scării.
Dacă ar fi rămas în casă, ar fi trăit. Apartamentul lui Toma a rămas aproape intact. Doar câteva bibelouri căzute. Dar scările... scările s-au prăbușit primele, odată cu fațada blocului. Au fost prinși în cascada de beton și moloz.
Căutările au durat 6 zile. Speranța a murit ultima. Pe 10 martie, soldații și cascadorii (care săpau cu mâinile goale) au găsit mai întâi câinele. Pușu murise strivit, dar părea că își apără stăpânul. Apoi au găsit o claie de păr creț, inconfundabil. Era Toma. Lângă el, Bocăneț.
Înmormântarea lui Toma Caragiu a fost momentul în care România a încetat să mai râdă. Oamenii plângeau pe stradă de parcă le murise un tată sau un frate. A dispărut nu doar un actor, ci un prieten al fiecărui român. Paharul de whisky a rămas neterminat, iar zâmbetul lui s-a stins sub o placă de beton, trădat de scările pe care le urcase de atâtea ori.
Morala: Destinul atârnă de o secundă. O decizie luată în panică (să fugi pe scări) face diferența dintre viață și moarte. Toma a murit, dar monologurile lui au rămas singura consolare într-o epocă cenușie.
Sursa
Internet



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu