Nu subestima niciodată puterea celei mai mici și timide rugăciuni... murmurul furișat între bătăile inimii, ectenia ascunsă într-un oftat, speranța fără cuvinte ridicată precum catargul dintr-un suflet obosit. Nu toate rugăciunile sunt rostite cu voce tare. Unele sunt doar simțite.... o întindere spre ceva, spre Cineva, o încredere, o predare a sinelui în ceva mai mare decât frica, în ceva mai adânc decât tristețea.
Lumea măsoară puterea în zgomot și amploare, dar bucuria valsează printre tăceri și lucruri mărunte. O singură binecuvântare sinceră poate schimba o clipă. Un singur gând de iubire, trimis cu intenție, poate înmuia un loc împietrit. Un singur gest de compasiune poate întrerupe un lanț lung de mâhnire.
Minunile nu vin cu tunete. Cel mai adesea sosesc ca lumina care pătrunde printr-o crăpătură, gingașe, dar de neoprit.
Roagă-te în limba celei mai adevărate intenții a tale. Binecuvântează cu toată inima. Iubește fără gradație. Trimite pâinea pe apă, înainte, fără a cere dovada că se va întoarce.
Ceea ce este oferit cu sinceritate nu dispare niciodată. Se multiplică în moduri nevăzute, călătorește pe drumuri ascunse și ajunge exact acolo unde este cel mai necesar.
Fiindcă rugăciunile mici și timide sunt semințe.
Iar semințele, hrănite de încredere și lacrimi, despică piatra și devin păduri...
Pr. Ioan Bădiliță



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu