.jpg)
Noaptea dintre lumi: când cerurile încă vorbesc înainte de Duminica Tomii
Există în rânduiala tainică a credinței noastre momente care nu pot fi cuprinse în cuvinte simple, clipe în care timpul parcă încetinește și se pleacă în fața veșniciei, iar una dintre aceste clipe este noaptea dinaintea Duminicii Tomii, o noapte despre care bătrânii spuneau cu sfială că „cerurile sunt încă deschise”, că porțile Raiului nu s-au închis pe deplin după bucuria Învierii și că, în această tăcere adâncă, Dumnezeu vorbește nu prin glasuri, ci printr-o pace care coboară direct în inimă și o umple de o lumină pe care nu o poți explica, dar o simți până în cele mai ascunse colțuri ale sufletului.
După explozia de lumină din noaptea Sfintelor Paști, când „Hristos a Înviat” a zguduit pământul și cerul deopotrivă, urmează această perioadă de har neîntrerupt, Săptămâna Luminată, în care porțile împărătești ale altarului rămân deschise, semn că mormântul este gol și că între Dumnezeu și om nu mai există ziduri, iar noaptea dinaintea Duminicii Tomii vine ca o pecete tainică peste toate aceste zile, ca o ultimă șoaptă a cerului către pământ, o chemare la liniște, la adâncire și la înțelegerea faptului că Învierea nu este doar un eveniment petrecut atunci, ci o realitate care trebuie să se nască în fiecare dintre noi.
Se spune în tradiția noastră că în această noapte sufletele celor adormiți sunt încă aproape, că nu s-au depărtat cu totul, că încă mai stau la hotarul dintre lumi, iar rugăciunile rostite atunci au o putere aparte, pentru că nu mai trebuie să străbată depărtări, ci se înalță direct, ca o respirație a inimii, către Dumnezeu, iar această credință nu este o simplă poveste, ci o expresie a dorului omenesc care refuză să accepte despărțirea definitivă și care găsește în lumina Învierii o punte reală între cei vii și cei plecați.
În liniștea acestei nopți, fără zgomot, fără grabă, fără agitația zilelor obișnuite, omul este chemat să se oprească, să-și închidă ochii și să asculte, pentru că cerurile nu vorbesc cu sunet, ci cu pace, nu cu cuvinte, ci cu o prezență care te face să simți că nu ești singur, că există un sens mai mare decât fricile tale, că dincolo de toate îndoielile există un Dumnezeu care intră prin „ușile încuiate” ale sufletului, așa cum a intrat la ucenici, și spune același lucru simplu și veșnic: „Pace vouă”.
Această noapte devine astfel o lecție de smerenie, pentru că ne arată că nu putem forța cerul să ni se descopere, dar îl putem primi atunci când ne liniștim, când renunțăm la mândria de a înțelege totul și acceptăm să simțim, să credem, să trăim, iar în această deschidere interioară se naște adevărata întâlnire cu Dumnezeu, nu una spectaculoasă, ci una adâncă, tăcută și transformatoare.
Duminica Tomii vine apoi ca o lumină a certitudinii, ca răspuns la această noapte de căutare, ca momentul în care îndoiala se topește în prezența lui Hristos și în care fiecare dintre noi este chemat să rostească, nu doar cu buzele, ci cu întreaga ființă: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, înțelegând că, deși nu am văzut cu ochii trupești, am simțit cu inima și aceasta este cea mai mare dovadă.
✨ Pentru că, în această noapte, cerurile nu doar că sunt deschise… ele coboară în sufletul celui care știe să tacă și să asculte.
Sursa
https://www.facebook.com/share/p/18Ffk4Uid8/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu