.jpg)
“Și parcă satul a rămas mai tăcut astăzi.” 🕊️
Cu inimile grele și cu ochii umezi, ansamblul nostru își ia rămas-bun de la Nea Adrian - Bădia - Micu Adrian.
Pentru noi nu a fost doar un îndrumător în tainele tradițiilor și obiceiurilor neamului nostru. A fost om cu rost și cu lumină în suflet, unul dintre acei oameni rari care nu doar vorbeau despre tradiție, ci o trăiau și o simțeau cu fiecare fibră a ființei lor.
Ne-a ajutat să aducem obiceiurile românești din vatra satului în lumina spectacolelor, dar mai ales ne-a învățat să le simțim cu adevărat. Ne spunea mereu că datina nu se joacă doar pe scenă — datina se trăiește cu inimă curată.
Ultimul obicei lucrat împreună a fost botejunea, obiceiul de botez, pe care ni l-a dăruit cu aceeași grijă și cu aceeași dragoste precum rostul lui.
Ne-a învățat să închistrim ouă nu doar cu mâna, ci cu sufletul. Ne-a arătat că fiecare semn însemnat pe ele poartă o poveste, o credință și o taină a neamului nost’.
Ne-a învățat să colindăm satul pe jos, pe ger, în straie românești, din casă în casă, cu colinde vechi și curate. Iar de fiecare dată ne tâlcuia înțelesul lor, ca să nu rămână doar cânt, ci trăire dusă mai departe.
Ani la rând am mers împreună la Muzeul Satului Dimitrie Gusti Bucuresti, ducând mai departe obiceiul de Sânziene.
Iar în ultimul an ne-a îndemnat să umblăm desculțe prin ogor, „să simțim pământul”, cum spunea el — ca să nu ne uităm niciodată rădăcina.
Mulți ani am mers și la sărbătoarea satului său natal, Salcia Tudor - Brăila, unde jucam românește în haine tradiționale, așa cum îi era drag Bădiei.
Ne-a îndrumat spre obiceiul de nuntă și ne-a vorbit despre multe alte tradiții și obiceiuri pe care urma să le ridicăm la rang de spectacol.
Astăzi, toate aceste amintiri ne copleșesc și ne strâng sufletul.
Dar ele sunt și mângâierea noastră, pentru că prin el am învățat să înțelegem mai adânc ceea ce suntem.
Și parcă astăzi ne răsună în suflet glasul lui mai tare ca niciodată.
Ne întrebăm dacă îl vom mai auzi spunându-ne, cu drag și cu rost, cum se ține datina curată și cum se păstrează sufletul neamului.
Dar știm că, de fiecare dată când vom rosti un colind,
când vom încondeia un ou,
când vom culege o floare de sânziana,
când vom juca românește,
când vom purta straiele strămoșești —
Badia va fi acolo cu noi. 💫
Nevăzut… dar viu în tot ceea ce ne-a lăsat.
Vă îndemnăm ca mâine să îl petrecem pe calea luminii îmbrăcați în straie românești și cu flori în mână, așa cum și-a petrecut nea Adrian cei mai mulți ani din viața sa aici pe Pământ.
Drum lin către lumina cea lină, omule nemuritor!
Te vom purta în rugăciune, în inimi, în joc și cânt.
Mădălina Cherciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu