.jpg)
„Lumina Rusaliilor în Floare de Tei”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sub raza caldă-a serii ce coboară lin din cer,
În casa tăcută arde o candelă cu mister,
Iar peste icoană sfântă, în lumină și parfum,
Plâng în floare crengi de tei ca îngerii pe drum.
Duhul Sfânt coboară iar pe aripi de porumb,
Peste inimile lumii și-al durerilor tumult,
Și aprinde-n piept credința ca pe-o stea fără apus,
În sărbarea binecuvântată a preasfintelor Rusalii sus.
Teiul sfânt își pleacă ramul peste carte și altar,
Parcă cerul stă aproape și nimic nu-i în zadar,
Mătăniile bătrâne spun rugăciuni în șoaptă lin,
Iar lumina din icoană curge ca un har divin.
Maica Sfântă stă în mijloc între apostoli și lumină,
Cu privirea blândă, caldă, peste lumea ce suspină,
Iar deasupra lor coboară Duhul Sfânt strălucitor,
Ca o pace nesfârșită peste sufletul de dor.
Lumânarea arde tainic lângă teiul înflorit,
Parcă timpul stă pe loc într-un colț nebiruit,
Și miroase-a rugăciune, a tămâie și a cer,
A copilărie sfântă și-a bunicilor mister.
Fiecare floare albă pare-un înger coborât,
Care vine să aline omul trist și obosit,
Iar icoana strălucește în lumina aurie,
Ca o poartă către pace și cereasca bucurie.
Rusaliile aduc iar peste lume mângâiere,
Peste inimi obosite, peste lacrimi și durere,
Și din fiecare casă unde teiul e păstrat,
Duhul Sfânt trimite pace peste omul întristat.
Clopotele bat în zare ca un cântec minunat,
Iar credința se ridică peste tot ce-i întunecat,
În genunchi se pleacă lumea către Tatăl nevăzut,
Care varsă iar lumină peste omul abătut.
În icoană ard făclii ca niște stele vii,
Peste chipurile sfinte ale vechilor pustii,
Apostolii stau aproape în iubire și-n cuvânt,
Uniți prin focul sacru al Preasfântului Duh Sfânt.
Și privind această taină plină de dumnezeire,
Simți cum sufletul renaște în curată fericire,
Cum durerea se preface într-o pace fără glas,
Iar lumina sfântă cade ca un cântec peste ceas.
Florile de tei suspină în lumina de amurg,
Peste masa liniștită unde rugăciunile curg,
Cartea sfântă stă deschisă ca o cale către cer,
Iar credința prinde aripi printre umbre și mister.
Mătăniile bătrâne spun povești de altădat’,
Despre sfinți și despre lacrimi ce spre cer s-au ridicat,
Despre oameni care încă au crezut în Dumnezeu,
Chiar și-atunci când lumea toată le părea un drum prea greu.
Duhul Sfânt plutește tainic peste ramuri și altar,
Ca o ploaie nevăzută de lumină și de har,
Iar în fiecare floare se ascunde-un gând curat,
Ca o binecuvântare pentru omul încercat.
Cerul parcă se deschide peste casa cea smerită,
Unde candela veghează o iubire nesfârșită,
Și în liniștea adâncă dintre umbre și parfum,
Parcă îngerii coboară iarăși pe pământ acum.
Rusaliile sunt puntea dintre cer și omenire,
Sunt izvor de pace sfântă și de sfântă mântuire,
Sunt lumina care cade peste inima ce plânge,
Sunt iubirea care poate orice rană să alunge.
Iar icoana minunată, luminată de făclii,
Pare vie printre umbrele tăcute și pustii,
Ca o mamă ce veghează peste fiii risipiți,
Peste pașii noștri slabi și peste anii osteniți.
Sub parfumul dulce-al teiului înflorit și sfânt,
Se aude parcă taina unui vechi și blând cuvânt,
Care spune că iubirea nu se pierde niciodat’,
Câtă vreme omul crede în Hristos cel înălțat.
Și lumina din icoană, și lumina din altar,
Se unesc într-o minune revărsată iar și iar,
Peste lumea tulburată, peste sufletul stingher,
Ca o scară de lumină între om și Dumnezeu în cer.
Iar când noaptea se așterne peste liniștea din casă,
Candela veghează încă taina sfântă și frumoasă,
Teiul își împrăștie floarea ca o binecuvântare,
Peste rugă, peste oameni, peste întreaga sărbătoare.
Și rămâne-n suflet pacea ca o stea ce nu apune,
Ca o dulce mângâiere și ca-o sfântă rugăciune,
Fiindcă Rusaliile aduc în orice inimă curată
Duhul Sfânt și veșnicia, peste lumea tulburată.
#Cristina_Monica_🖊️
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu