CORINA-ROTH

 S-au împlinit astăzi și 114 ani de la nașterea Elisabeta Rizea, eroină anticomunistă. 

Elisabeta Rizea, fiica lui Ion şi a Mariei Şuţa, s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, judeţul Argeş (d. 6 octombrie 2003). Nepoată a fruntaşului ţărănit Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti datorită atitudinii sale împotriva regimului de emanaţie sovietică. Elisabeta Rizea a detestat comunismul şi, în momentul înfiinţării Grupului de rezistenţă din Nucşoara condus de Toma Arnăuţoiu, nu a pregetat să-i ajute împreună cu soţul ei, Gheorghe Rizea, cu alimente şi îmbracăminte. Aflând de implicarea lor, Securitatea a început să-i urmărească. Gheorghe Rizea a reuşit să se ascundă câteva luni de zile înainte de a fi arestat, anchetat şi condamnat la 15 ani muncă silnică.

Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată pe 20 noiembrie 1950, anchetată şi condamnată în 1951 de Tribunalul Militar Bucureşti la 6 ani de detenţie. La eliberarea din închisoare, la 6 iunie 1956, deşi era urmărită de Securitatea Elisabeta Rizea a început din nou să îi ajute pe cei din grupul de rezistenţă transmiţând mesaje, ducând-le alimente şi îmbrăcăminte. 

A fost arestată pentru a doua oară în 1958, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, anchetată de Securitate şi condamnata de Tribunalul Militar la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii. Şi-a regăsit soţul şi cele două fiice când a fost eliberată din închisoare la 29 iulie 1964, prin decret de grațiere. 

"Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avea un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (...) şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi". (Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi, ediţie îngrijită de Irina Nicolau şi Theodor Niţu, Humanitas 1993).

După 1990, Elisabeta Rizea a vorbit în Memorialul durerii și în interviuri despre rezistența de la Nucșoara și despre represiunea declanșată de regimul comunist prin Securitate, Miliție și noua ierarhie a satului.

În aparițiile ei pline de vervă, relatează cum i-a ajutat pe partizani înainte și după prima condamnare și descrie metodele brutale folosite de a

nchetatori.