CORINA-ROTH

 Salcâmul înflorit 🌿 

Salcâmul de la poartă e plin de-albine albe

Atâtea sunt de multe, și atâta sunt de grele,

Că ramurile, toate, par ciucuri de mărgele,

Ce una câte una, sau în mănunchi, deodată,

Încep să se deșire, și cad în juru-i roată...

Mi-e drag să-i văd comoara de flori și ramuri grele,

Să le închin tăcerea din gândurile mele,

Să le adun lumina și mirosul păgân;

Pe florile căzute, culcată să rămân,

Să mă îngro p în ele, să le sărut cu drag

Și, una câte una, să le înșir pe toate în lung și alb șirag.

Salcâmul de la poartă îmi e atât de drag!

Stau nopți întregi privindu-l cum îl dezmiardă luna...

Cum pe comoara-i albă își lasă’ ncet cununa

Și aurul din raze i-l dăruiește lin,

Țesându-i o năframă din stele și senin...

Și parcă sunt geloasă de blânda-i dezmierdare,

De razele-aurite ce-i râd de pe cărare,

De tot ce mi-l umbrește, de tot ce mi-l încântă,

Salcâmul de la poartă e dragostea mea sfântă...

Sub el și-a tors iubirea poemul ei și visul;

Sub el simțeam că vraja nu știe ce-i abisul,

Sub el mi-am scris adesea și jalea și surâsul;

În câte nopți durerea m-a sprijinit de dânsul

Și câte aurore m-au prins sub frunza lui,

Când lacrima sau dorul, n-aveam cui să le spui...

Salcâmul de la poartă’i prietenul meu drag,

Ce-adesea dimineața, îndurerat, prin șoapte

De floare risipită, el pare că îmi spune:

„Vai, cât am plâns ast’ noapte!”...

Și plâng și eu, cu dânsul, podoabele-i mărunte

Ce’ n freamăt de mătase îmi înălbesc grădina

Cu lacrime căzute din crengile cărunte.

————————————————————

___Agatha Grigorescu-Bacovia____