Acea mirare
De tine-mi amintesc, cumva, mereu,
mă răscolesc ciudate amănunte,
cel mai iubit blestem, dar cel mai greu,
ca bruma rece pe bujori de munte!
Eram același dor ș-același sânge,
un singur trup sub luna arămie,
cine-a știut că timpul poate frânge
iubirea ce-o doream pe veșnicie?
Dar s-au făcut tăcerile mai grele
decât cuvintele pe care le rosteam,
iar dintre mii de stele, doar acele
ce ne priveau s-au stins. Noi nu știam.
Azi port în piept o toamnă fără nume,
cu frunze ce îți poartă chipul blând
și mă prefac că nu te văd prin lume,
deși te strig în fiecare gând!
Mi-e dor de râsul tău, de ochii care
știau să-mi facă iarna primăvară,
azi număr amintirile-n uitare,
și fiecare clipă mă doboară!
Mi-e dor de mâna ta și de privirea
ce-mi dezlega tăcerile din piept,
în fiecare zori îți caut firea,
dar numai umbra ta o mai aștept!
Nu te învinuiesc. Nici eu n-am fost
ferită de vreo teamă sau vreo vină,
iubirea cere uneori un rost
pe care-l afli doar când se termină!
Dacă-ntr-o zi, târziu, din întâmplare,
ne vom privi sub cer necunoscut,
să nu ascunzi din ochi acea mirare
că încă suntem UNUL în trecut!
Magică să vă fie ziua, oameni dragi! Bună să vă fie inima! ❤️
Măriuca (Ana-Maria Tudorache)
sfârșit de iunie 2026



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu