CORINA-ROTH

 Legenda florii de colț

 

Legenda care circula in folclorul popular romanesc pune aparitia pe pamant a florii de colt in stransa legatura cu momentul nasterii lui Iisus Hristos, astfel ca: Steaua care i-a calauzit pe cei trei magi spre locul nasterii Domnului, a stat o clipa deasupra Bethleemului si s-a gandit ce sa faca mai departe, caci isi indeplinise misiunea data de Dumnezeu.

“Sa mai stau pe cer asa stralucitoare cum m-a facut stapanul lumei, nu se poate, fiindca nu trebuie sa uit ca unealta smerita sunt in mana Domnului; si apoi s-ar insela oamenii, crezand ca pe fiece seara s-a nascut Fiul. Unde sa ma aciuiesc, dar, pe Pamant?”

Si cobori steaua de pe bolta, sa-si afle locul de odihna. Calatorind peste mari si tari, peste tinuturi cu oameni mai salbatici decat fiarele, care inrobeau alti oameni, sau se razboiau pe gustul conducatorilor, intr-o zi…“steaua sosi deasupra unor munti inalti cu spinari imbracate cu o iarba scunda”, stanci golase si molifti trufasi. Erau Bucegii, cufundati in liniste si pace, cum nu intalnise nicaieri in lunga sa ratacire in jurul Pamantului.

“Nici chiote salbatice chematoare la maceluri, nici vaete, nici plansete; o tacere adanca nesfarsita. Si, desfacandu-se in mii de stelute, cazu, de se agata se steiuri si ziduri uriase; fiecare steluta se facu o floare alba, moale ca lana; Si asa se infaptui Floarea Bucegilor.”

Floarea-de-colţ. Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munilor pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.

Floarea de colţ este atât de apreciată, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizații de stat. De exemplu, în armata elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colț. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și românești.

 În România, floarea de colţ se află şi pe bancnota de 50 de lei.

 O altă legendă spune că, într-un castel de gheaţă, ridicat pe una din culmile Alpilor, trăia odată o prințesă singuratică.  Era nespus de frumoasă; cu pielea albă ca zăpada şi cânta atât de frumos, încât fermeca pe oricine se întâmpla să-i audă glasul. Singurul defect al prințesei era că avea inima rece ca un sloi de gheaţă. Castelana era înconjurată de servitori care o fereau de privirile oricărui străin. Aceștia îi  împingeau în prăpastie pe toți cei care se încumetau să se apropie de castel. Într-o zi un păstor, fermecat de cântecul prințesei, a reuşit să treacă toate obstacolele și a ajuns la sălașul singuratec. Frumoasa, în ciuda sloiului din inima ei, s-a îndrăgostit de flăcău de cum l-a văzut. Urmarea a fost că l-a luat de soț.

Cei doi au trăit o vreme fericiți până când, unul din suita servitorilor invidioși, l-a urmărit șie ascuns și l-a împins într-o vale adâncă ale muntelui. Acolo și-a găsit sărmanul păstor sfârșitul. Prințesa l-a așteptat o vreme să vină la castel, dar, când a înțeles ce s-a petrecut, fu cuprinsă de o nespusă durere şi din ochi i-a picurat o lacrimă. Lacrima a căzut printre pietrele de la picioarele ei, iar de acolo a crescut o floare cum nu mai era alta pe lume. Oamenii au botezat-o edelweiss.

Această veche legendă a dat naștere la un obicei. Orice pretendent la mâna unei domnişoare trebuie să escaladeze piscurile abrupte ale muntelui pentru a-i aduce alesei inimii sale o floare de edelweiss, simbol al curajului şi iubirii. Obiceiul de a porni în căutarea acestei flori a fost preluat cu timpul și de turiștii abătuți pe meleagurile alpine.

Edelweiss-ul înfloreşte în iunie-septembrie. Datorită interesului crescut pentru această floare, guvernele multor ţări au hotătât s-o protejeze. În Elveţia este protejată din 1878, în Austria din 1886, iar în România din 1933.

Sursa:

https://levantin54.wordpress.com/2014/05/23/legenda-florii-de-colt/

Foto: Ovidiu Stefeliga