La mulți ani...
Corina Chiriac, născută la data de 26 octombrie 1949 în București, este una dintre cele mai emblematice cântărețe, compozitoare, actrițe și realizatoare TV din România.
Consacrată în anii 70' , ea a marcat muzica ușoară românească prin șlagăre de neuitat și o carieră artistică ce se întinde pe parcursul a șase decenii.
S-a născut într-o familie cu o bogată tradiție muzicală. Tatăl, Mircea Chiriac,a fost un renumit compozitor și profesor la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", iar mama sa a fost profesoară de pian.
A studiat pianul și vioara în copilărie . Ulterior, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) la clasa de actorie.
A debutat ca solistă vocală în 1965, iar pe scena teatrului în 1968.
A devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat trofeul "Steaua fără nume" (1970) și "Cerbul de Bronz" la Festivalul International "Cerbul de Aur" de la Brașov (1971).
”Fiecare prag al vieţii are valoarea lui afectivă, de la bucuria majoratului, la mica depresie a mijlocului vieţii, și până în prezent. Pentru mine a fost extrem de important să sărbătoresc în primul rând profesional, pentru că am simţit că nimic nu mi-ar face mai bine și nu m-ar mulţumi mai mult” – mărturisea marea artistă.
Sursa
Internet



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu