Moartea e ca un hoț, iar noi - mizerabil de mici în lumea asta mare…
Intră în vieți fără să bată la ușă, își bagă mâinile în sufletele noastre și pleacă, lăsând în urmă goluri imposibil de umplut. Are o cruzime matematică, rece, ca și cum ar lucra după un algoritm absurd.
Nu-i pasă dacă rupi un om din mijlocul unui vis sau dacă smulgi un suflet dintr-o inimă care iubește. Nedreptatea ei e că nu alege între cei care așteaptă și cei care au încă multe de spus.
Poate cel mai nedrept lucru la moarte nu e că ia. E că lasă. Lasă frânturi, lasă regrete, lasă acel „ce-ar fi fost dacă”. Lasă cuvinte neterminate, îmbrățișări promise, zâmbete păstrate pentru altădată. Îți lasă mâinile goale, dar sufletul greu.
Poate, în nedreptatea asta, moartea ne învață ceva. Că tot ce avem cu adevărat e acum. Că tăcerile, privirile, cuvintele sunt singurele arme pe care le avem împotriva uitării. Că, înainte să vină, trebuie să iubim și să spunem tot ce avem de spus.
Chiar şi aşa… suntem mizerabil de mici în lumea asta mare…
#annaaproapekarenina
#Popaspentrusufletșiminte#



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu