SANZIENELE - SARBATOAREA SOARELUI SI A DRAGOSTEI -24 IUNIE 2010

Asculta mai multe audio Muzica




Fie ca Sanzienele sa va aduca numai voie buna si sanatate, iar viata ta sa fie ca un cantec de veselie!!!





Iubiti-va de Sanziene!


Sanzienele

Incarcata de magie si farmec, sarbatoarea Sanzienelor, celebrata pe 24 iunie, implineste peste 5000 de ani!

Nascuta dintr-un stravechi cult al soarelui, ea nu si-a pierdut coloratura pagana, desi este asociata cu o mare aniversare crestina: nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Obiceiurile din Noaptea de Sanziene, practicate si astazi, mai ales in Maramures si Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al traditiei romanesti populare, cu mult mai veche decat istoria. Ascultati frumoasa poveste a Sanzienelor, relatata de un specialist in etnografie si folclor

Cand marea preoteasa a Soarelui – tanara imparateasa Reskynthis – a plecat in Lumea Umbrelor, jalea sotului ei – imparatul Ion, mare preot al Lunii – a fost de nespus. Atat de mult a suferit imparatul incat si-a lasat palatul si sceptrul, plecand in munti spre a se reculege – gest fara precedent in traditiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorat pana in Taramul Celalalt, rugandu-se de zei sa-i redea sotia. Se mai spune ca ar fi reusit sa o aduca pana aproape de Lumea Alba, dar ca ar fi pierdut-o in ultima clipa. De atunci, Reskynthis a mai fost numita si Eurydike, adica “Readusa”, de unde romana pastreaza inca a ridica si Rodica.

Noua mare preoteasa a Soarelui a fost aleasa Salonai, sora mai mica a Eurydikei. Legea pamantului cerea ca imparatul, vaduv, sa o ia de sotie pe Salonai. Numai ca acesta, iluminat de o noua lege divina, a refuzat. Traditia mai cerea ca marele preot al Lunii sa oficieze in fiecare an, cu marea preoteasa a Soarelui, hierogamia – adica “nunta sfanta”, pentru ca pamantul sa dea roade multe – dar imparatul a respins si aceasta ceremonie sacra, care implica actul sexual.

Afrontul suferit de Salonai le-a maniat in asa masura pe celelalte preotese, incat acestea l-au cautat pe imparatul Ion-Orpheus in munti, l-au gasit si i-au taiat capul, pe care l-au aruncat in raul ce curgea prin apropiere: Naparis (Ialomita).

Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones (“Femei Frumoase”), Sintiana (“Femei Fermecate”), Zantiala (“Doamnele Soarelui”) si Mainades (“Dansatoare”). Ele si-au spalat crima ingrijindu-se de cresterea si de educatia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus si Eurydike: Musaius si Maria. Ajuns imparat, Musaius, zis si D-Ion-Ysos, adica “Fiul lui Ion”, le-a reabilitat si a asigurat supravietuirea ordinului lor sfant, ce fusese amenintat cu desfiintarea de adeptii lui Ion-Orpheus. Ele chiar au imbratisat noua lege divina pe care o propovaduise imparatul si au luptat pentru impunerea ei. De atunci au fost asociate cultului marelui profet, iar sarbatoarea lor se tinea de ziua nasterii lui, la solstitiul de vara, mai ales ca ele slujeau Soarelui. In arta tracilor, aceste preotese erau reprezentate indeosebi ca Mainades (“Dansatoare”), prinse in joc ca in vestita “Hora de la Frumusica”. In amintirea jertfei imparatului, getii au sculptat in stanca, pe locul unde fusese ucis, un chip urias, caruia i-au zis Kog-a-Ion (“Capul lui Ion”), iar muntele sacru a devenit, pana la impamantenirea crestinismului aici, loc de pelerinaj pentru tot poporul de la Nord si de la Sud de fluviul Istros (Dunarea). Astazi, acest chip cioplit este cunoscut sub denumirea de “Sfinxul Romanesc”.

“Du-te Soare, vino Luna/ Sanzienele imbuna”

De la geto-daci, Sintienele au patruns in mitofolclorul nostru sub numele de Sanziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Dragaice etc. In “Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sanzienelor: “Acesta este numele Sfantului Ioan Botezatorul. Ei (moldovenii) cred ca in ziua cand se praznuieste acest sfant, Soarele nu-si strabate drumul sau drept inainte, ci intr-o linie tremurata. De aceea, toti taranii moldoveni se scoala in acea zi inaintea zorilor si privesc cu ochi mari rasaritul Soarelui si cum ochiul nu sufera prea mult aceasta lumina si – din pricina ei – incepe sa se zdruncine si sa tremure, ei pun pe seama Soarelui tremuratura pe care o simt in ochi si se intorc voiosi acasa, dupa ce au facut aceasta incercare”.

De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, careia tracii ii spuneau si Thraekidica (“Binecuvantata”), au mostenit romanii obiceiul numit Dragaica. Tot in “Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre aceasta traditie: “Dupa cum se vede, prin ea o inteleg pe Ceres. Caci in acea vreme a anului cand incep sa se coaca semanaturile, toate fetele taranilor din satele invecinate se aduna si o aleg pe cea mai frumoasa dintre ele, careia ii dau numele de Dragaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gatesc cu o cununa impletita din spice si cu multe naframe colorate si-i pun in maini cheile de la jitnite. Dragaica impodobita in acest chip se intoarce de la camp spre casa, cu mainile intinse si cu naframele fluturand in vant, de parca ar zbura, si cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreaca, cantand si jucand laolalta cu toate tovarasele ei de joc, care o numesc foarte des sora si mai-marea lor in cantecele alcatuite cu destula iscusinta. Fetele din Moldova doresc din toata inima sa aiba parte de aceasta cinstire sateasca, desi in cantecele lor spun mereu, dupa datina, ca fata care a intruchipat Dragaica nu se poate marita decat abia dupa trei ani”.

In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele ce vor sa se marite cu flacaii ce doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind flacari si le invart in sensul miscarii Soarelui la apus, strigand:

Du-te Soare, vino Luna,
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare;
Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie
Struturi pentru cununie;
Boabele sa le rasteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca!

Fetele fug si culeg flori de Sanziene (Dragaica), din care impletesc cununi. Cu aceste cununi se intorc in sat si le arunca peste casa; daca se agata cununile de hornuri, fetele se vor marita chiar in acel an. A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele, cu struturi de sanziene la palarie, in semn ca au cazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce ii intereseaza. Ei chiuie si striga:

Du-te Luna, vino Soare,
Ca tragem la-nsuratoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvarlite.
Pana-n “miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii dupa slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor sa fie mirese.

In unele locuri, regina Sanzienelor este Dragaica, sarbatorita tot la 24 Ciresar. Fete foarte tinere, numite Sanziene sau Dragaice, o aleg craiasa pe cea mai frumoasa dintre ele, care trebuie sa fie si foarte harnica. Ele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din flori numite dragaice sau sanziene (Galium verum). La brau, sunt incinse tot cu flori de dragaica, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, amintire a horei preoteselor Soarelui, in care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele plugarilor vrednici.

Cantecul Dragaicelor este acesta:

Hai, Dragaica, sa sarim,
Sa sarim, sa rasarim,
Ca stii iarna ce patim,
Cu malai din rasnicioara,
Cu peste din undicioara…
Mi-au venit Dragaicele
Sa reteze spicele;
Dragaicoiul – drugile.

Dragaicele mititele
Au plecat la floricele,
Imbracate in boscele -
Mor baietii dupa ele…
Mi-a venit vara bogata,
Cu tichii de la copii,
Cu margele de la fete,
Cu bratari de la neveste.

Iata si Cantecul Sanzienelor de la Stroiesti, judetul Gorj:

Iana, Iana-Sanziana,
T-oi face pomana,
Sa dai ploaie fara mana;
Holda sa rodeasca,
Sa se veseleasca,
Porumbul sa creasca!
Rod cu mana pun,
Il strang de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir sa apuce,
Drugile sa-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iana-Sanziana,
Fereste-l de mana
Si de uscatura
Si de udatura,
Caci si eu la toamna,
T-oi da turta calda,
Cu sita cernuta,
De jar curatita,
Cu spuza-nvelita.

In noaptea de Sanziene, se spune ca infloreste feriga, a carei floare stralucitoare se pastreaza pentru vraji, descantece si leacuri.

Adrian Bucurescu
SANZIENELE
- SARBATOAREA SOARELUI SI A DRAGOSTEI -


Pe 24 iunie s-au sarbatorit Sanzienele, cea mai mare si mai spectaculara sarbatoare pagana a anului si singura admisa, chiar cu numele ei, in calendarul crestin-ortodox. Ea marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie este solstitiul de vara sau vara astronomica. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. Cerul se inalta si el dupa soare si ziua se transforma in eternitate. Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare.

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei - fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei. Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

Galbene spicele, galbene coronitele,
galbena luna, galben soarele

Sarbatoarea se porneste in ajun, dupa-amiaza, mai ales in satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca in grupuri sa culeaga florile galbene de pe campuri si de pe braturile dintre lanurile de grau date in parg. In timp ce culeg, ele canta impletindu-si propria coronita, pe care o inchina soarelui si si-o aseaza apoi pe cap. Pentru cateva ore, pana cand vor impleti cate o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele in sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si inainte de asfintit, adunati in curte, incepe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina. Fiecare isi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cat de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa in timpul noptii pe flori, batranii, pentru a sti cati ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sanziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul in curs.

Mai lipsiti de curaj, flacaii prefera uneori o procedura pe cont propriu: pun un fir de Sanziana in fereastra, lasand-o deschisa, si se culca. In timpul noptii, Sanzienele aduc pe floare un fir de par sau un alt semn care spune ceva despre cea ursita, asta insemnand si ca se vor casatori in anul acela. Daca trei ani la rand nu vine nici un semn, poate ca flacaul n-are ursita.

Noaptea de Sanziene este asemanatoare din acest punct de vedere cu noaptea Sfantului Andrei sau Andrelusa. Pana nu demult, acum treizeci-patruzeci de ani, in Tara Codrului, la Asuaj, de Sanziene se tinea un targ de fete, o serbare cu muzica si joc, la care nu aveau voie sa participe copiii sub saisprezece ani, fiindca tinerilor li se permitea sa se sarute si sa se imbratiseze in public, iar ochii copiilor nu trebuiau sa vada asemenea lucruri. Targul si-a schimbat infatisarea, dar si data, mutandu-se la 14 septembrie, de Ziua Crucii.

La portile Soarelui. Noaptea focurilor de vara

De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sanziene din satele din zona Borsei si, mai ales, in cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa caderea intunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati „inarmati” cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le invart ca sa arda cat mai tare si sa sara scantei. Cu cat mai multe fetere arzand frumos, cu atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa miezul noptii, insotite de strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o distanta de cel putin un metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime, barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in rau si se scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti. Noaptea de Sanziene fiind si o mare sarbatoare a dragostei.
Inainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grau, fetele se scalda goale in roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat... In zona Borsei, sanziana galbena creste rar, unde si unde cate un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se indura s-o rupa. In riturile de Sanziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros, foarte inalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sanziene pentru a sustrage atentia de la Sanziana cea adevarata, care nu trebuie sa dispara.
Sursa:
http://www.spiritelenaturii.go.ro/folclor/sanziene.htm