Scrisoare catre tara pe linie moarta-Adrian Paunescu: in serviciul dv.

Toate-ale tale sunt sfinte,dar părăsite cu voia,leagăne, vieţi şi morminte,lideri ce au paranoia.
Ţară de cumpeni depline,ţară cu plaiuri şi raiuri,este o boală în tine,vine un grai fără graiuri.
Încă în râuri ai peşte,încă ai oameni în caseşi Dumnezeu te iubeşte,parcă n-ar vrea să te lase.
Dar te distrugi în gâlceavăşi te urăşti cu ardoare,măduva ta e bolnavă,lanţuri îţi cresc la picioare.
Şi, ca la câini, ţi se-aruncăpâine străină în gură,nu ai nici dreptul la muncă,vai, şi cinstiţii tăi fură.
Eşti ca un bâlci la răscruce,dusă mereu în ispită,să te dezveţi a produce,până vei fi răstignită.
Narcotizată de-aceeasă ţi se mistuie vatra,ai părăsit lumea-a treia,ca să ajungi în a patra.
Poate e ultima oară,când te mai afli pe hartă,ţară uitată-ntr-o gară,ţară pe linie moartă.
Un semafor dă de vestecum că dezastrul se-ngroaşă:nu numai moarte îţi este,linia-i sinucigaşă.
Nu mai există nici şine,ca să porneşti vreodată,nimeni nu pleacă, nu vine,ai îngheţat la erată.
Scări şi ferestre sunt sparte,gara e toată ruină,totul miroase a moarteşi la păianjeni se-nchină.
Un ţiuit ce răneştefără sfârşit se aude,cum te consumă câineşte,ţară lipsită de rude.
Necunoscute păcateai ispăşit totdeauna,vai, cum le ai tu pe toate,fără să guşti pe niciuna!
Poate e ultima oarăcând te mai afli pe hartă,ţară uitată-ntr-o gară,ţară pe linie moartă..
Adrian Păunescu 01.11.2010 APEL SUFERIND Adrian Paunescu: in serviciul dv.

De multă vreme n-am avut ocazia să-mi pun în ordine gândurile şi să mă judec în deplină luciditate. Suferinţa care m-a condus în Spitalul de Urgenţă, la Secţia de reanimare a inimii, îmi dă această şansă de-a mă autoanaliza. Ce ar urma să rămână după mine? Copiii mei şi cărţile mele. Şi poate nişte amintiri nu tocmai urâte. Trec prin stări diverse. Medicii mă supraveghează cu atenţie şi grijă. Instinctul meu de viaţă mă călăuzeşte încă. Nu ştiu când voi ieşi din această clinică prestigioasă, condusă de prof. dr Şerban Brădişteanu. În fiecare zi în care trece prin saloanele de care e răspunzător, mă uit la mâinile lui şi nu-mi revin din emoţia că ele, aceste mâini, au operat inimi. Ce vor fi făcut aceste mâini în copilăria medicului, când nimeni nu se gândea la ce performanţe vor ajunge ele?
Nu apucasem să aflu nivelul de performanţă la care au ajuns componenţii acestui bastion al sănătăţii. Totul se face aici ca în marile centre de sănătate ale lumii. Şi, în afară de profesiunea bine însuşită, mai e căldura omenească. Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii n-au timp de nimic, în afara meseriei cu care se simt datori societăţii. Vieţile lor personale acceptă să fie subsumate bătăliei pentru viaţă din Urgenţa Inimii. În câteva zile, aceşti oameni mi-au devenit foarte dragi. Îi simt foarte apropiaţi. Nu ezită să sară în ajutorul bolnavului, ori de câte ori acesta are nevoie de ajutor. Nici chestiunile penibile ale existenţei nu-i descurajează pe aceşti luptători şi pe aceste luptătoare pentru sănătatea şi viaţa oamenilor. Mecanismul terapiei intensive de la Clinica de Chirurgie Vasculară merge perfect, tocmai ca să nu pericliteze, în niciun moment, soarta suferinzilor ce li s-au încredinţat.
Au vrut mulţi oameni să mă vadă, aici, la spital. Regulile sunt însă stricte. Pe cei mai mulţi dintre ei, oamenii spitalului i-au întors de la uşă. N-aş vrea să creadă nimeni că ar fi cumva în cauză vreun orgoliu al meu. Dimpotrivă. Am nevoie de prieteni. Dar dacă nici fata mea cea mare, Ioana, n-a putut ajunge la mine, se înţelege cât de riguroase sunt toate. Şi nici măcar telefoanele celulare nu funcţionează aşa cum ar trebui să funcţioneze. Toate aceste interdicţii mă determină la o şi mai profundă viaţă interioară..
Sursa:
Ziarul Ring