CORINA-ROTH

1941 - S-a născut naistul Gheorghe Zamfir, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972.

Sursa photo

Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găeşti, judeţul Dâmboviţa) este un naist virtuoz şi compozitor român, supranumit Regele naiului. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit şi fluierul lui Pan), reuşeşte să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcţia şi tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universală şi aducând naiul în atenţia publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate.

Este cetatean de origine romana si se naşte la Găeşti, pe 6 aprilie 1941. A fost profesor de onoare la scoala din satul Valea Mare din judetul Vaslui, predand cu multa daruire, limba rromani.Animat de traditiile rrome, acesta a derulat activitati de punere in valoare a obiceiurilor tiganesti: "jocul caprei, ursul si tiganul, sarba-n caruta cu picioarele de-a tara", si mai ales obisnuia sa dirijeze oile prin glasul minunat al naiului sau. Mama sa era o cunoscuta vrajitoare a magiei albe (mama Cosesteanca), iar tatal sau, un priceput mestesugar al metalului neferos (ceaunar). Alaturi de cei 8 frati ai sai, a debutat in ansamblul "Ciubotica Cucului" din Botosani. Gheorghe Zamfir, fire ambitioasa, a ajuns sa cante chiar la metrourile din Paris, unde intr-o zi norocul i-a suras. Auzindu-l, un impresar francez, i-a propus un contract artistic pentru a canta alaturi de cei mai grandiosi artisti ai lumii. De aici pana la faima, nu a mai fost decat un pas.  După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgraţia cuplului Ceauşescu. Este nevoit să plece în exil.
 „Urlând de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize şi cu naiurile la spinare. Paşaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ştefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci şi nu te mai întorci. Altfel, Ceauşescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din ţară eram arestat, condamnat şi poate pierdut fizic.”
Cariera sa continuă şi în exil, bucurându-se de succes mondial. Primeşte numeroase premii şi distincţii. În 1986, în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, i se naşte unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formaţie rock din Montreal. În 1995 se căsătoreşte cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluţia din 1989, traversează o perioadă de dificultăţi financiare din cauza datoriilor acumulate faţă de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franţa. Acest fapt nu îl împiedică să îşi continue cariera artistică.

Educaţie
Manifestă înclinaţii muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorinţele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de ţigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenţia de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:
 „Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Şcoala Specială de Muzică numărul 1 din Bucureşti. Aveam 14 ani. Am reuşit la examen, în comisia care alegea elevii după conformaţia fizică. Aceşti profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la ţară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configuraţia pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz şi am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat şi două palme, şi aşa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a şi întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin şcoală, mi-a dat câteva palme şi m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucereşti mai mult ca mine. Nu-ţi dai seama că ai talent?». Şi am rămas la clasă.”
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) şi în Dirijorat pentru cor şi orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 îşi susţine doctoratul, obţinând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Inovator al naiului
Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradiţional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conţinând succesiv 22, 25, 28 şi 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) şi naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reuşeşte să obţină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambuşurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor şi chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Îşi asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, şi le acordează cu ajutorul unei mici cantităţi de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecţionează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime.

Cariera artistică muzicală
În 1959 obţine Premiul I şi titlul de laureat pe ţară, şi înregistrează primele compoziţii proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elveţian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii '60. Ca student, în perioada 1961-1966 călătoreşte în multe ţări europene şi câştigă Locul I în numeroase competiţii internaţionale.
În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din Bucureşti. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziţii ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele sale piese: Doina de Jale şi Doina ca de la Vişina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia.
Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveţia, URSS, China, unde obţine un succes impresionant.
În 1970 înfiinţează propriul său Taraf concertistic, cu care susţine, în 1971, 45 de reprezentaţii la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor şi bas) create de el însuşi în 1968. Reprezentaţiile se bucură de un succes fulminant.Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada şi SUA, până în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Este invitat să susţină concerte, în diferite ocazii, de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi, printre care împărăteasa Japoniei, preşedintele Columbiei şi Papa Ioan Paul al II-lea. Primeşte nenumărate premii şi distincţii.
În 1972 creează stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului.
În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră, pe care o înregistrează la Bucureşti cu Orchestra Naţională Radio şi Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.
Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul şi dirijorul german James Last, pe care îl cunoaşte într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunţă venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci,jv care îi atrage recunoaşterea internaţională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) şi Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria.
În 1981 îşi lansează discurile pe piaţa americană.
În 1982 compune prima Rapsodie şi primul Concert pentru nai şi orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
În 1984 compune primul Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franţa şi Germania.
În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra.
Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Sanctităţii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc.
În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează Gheorghe Zamfir participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare şi blestem):
 „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone şi Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: "Once upon a time in America". Experienţa a fost unică, participarea naiului în desfăşurarea acţiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenţia mea avea să creeze emoţia care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate şi apreciate filme din lume la acea epocă.”
În 1990, după Revoluţie, se reîntoarce în ţară. Îşi continuă seria de concerte şi turnee în Franţa, Elveţia şi, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. Susţine concerte la pupitrul Orchestrei Naţionale de Folclor, reînfiinţată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).
După aproape un deceniu de absenţă, în ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu TRAFFIC STRING Quintet. În programul turneului a fost inclusă o premiera mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde] in aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cît şi piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc.

În decursul unei cariere muzicale care depăşeşte 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă şi clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.
Gheorghe Zamfir este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

Cariera artistică para-muzicală
Artist polivalent, Gheorghe Zamfir manifestă preocupări artistice şi în afara sferei muzicale, care l-a consacrat.

Literatură şi publicistică
lucrări de specialitate:
Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de Pan (1975)
Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie (teza cu care îşi susţine doctoratul, în 2005)
literatură beletristică (versuri, eseuri şi o carte autobiografică):
Dincolo de sunet - Au-dela de la son, ediţie bilingvă, româno-franceză, (1979)
Drum de spini şi de glorii, versuri, (1981)
Binecuvântare şi blestem, carte autobiografică (2000)
În inima întristată a barocului, versuri (2002)

Arte plastice
În domeniul artelor plastice, Gheorghe Zamfir se exprimă în pictură, având la activ, până în 2007, 4 expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate. În perioada iunie-august 2009, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost deschisă expoziţia Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simţiri, doi români. Gheorghe Zamfir şi Petru Beca, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir şi ale lui Petru Beca, pictor şi scriitor din Alba Iulia.

Cariera didactică
În perioada 2001-2005, activează ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universitatăţii de Muzică din Bucureşti, unde, prin eforturile sale, în anul 2001 se înfiinţează prima catedră de nai din lume. Este înlăturat de la catedră în toamna anului 2005, fiind respins prin vot de Consiliul Facultăţii de Interpretare Muzicală. Ulterior, predă cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Activitate politică
Întors în ţară după Revoluţie, Gheorghe Zamfir devine, pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Revista România Mare îi atribuie afirmaţii antisemite, din cauza cărora, în 2002, nu i se permite să concerteze în Israel, fiind oprit la aeroport şi obligat să se înapoieze la Bucureşti. Am căzut într-o capcană, declară în 2003 Maestrul, într-o conferinţă de presă la Tel Aviv, că afirmaţiile din revistă nu îi aparţin şi că nu este antisemit. Ziarul Yediot Aharonot scrie că, din cauza a trei luni nefericite, nu se poate şterge cariera de 48 de ani a unui artist care este considerat printre primii zece muzicieni din lume.
Mai târziu, Gheorghe Zamfir descrie astfel această experienţă politică:
 „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul şi de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit şi m-au uitat. Sunt foarte trist şi dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat.”
Ulterior, retras din politică, precizează:
 „Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenţii. Am multe de spus în compoziţie şi în dirijorat.”
Retragerea din politică este însă temporară: în toamna anului 2004, Gheorghe Zamfir devine membru al Partidului Democrat.

Relaţiile lui Gheorghe Zamfir cu Statul Israel

La începutul lunii noiembrie 2002, Statul Israel a refuzat să-i acorde viza de intrarea în ţară, în urma unor proteste publice legate de anumite declaraţii antisemite pe care muzicianul le-ar fi făcut. Gheorghe Zamfir a negat aceste declaraţii şi a primit viza de intrare în Israel.
În luna august 2003, Gheorghe Zamfir a revenit în Israel, a vizitat Yad Vashem şi a plantat un pom în memoria victimelor Holocaustului.
În 2008, Gheorghe Zamfir a imprimat un CD de muzică israeliană, în cinstea aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Statului Israel.

Premii şi distincţii

De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primeşte numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care:
Medalia Vaticanului
Ordinul Meritul Cultural al Franţei
Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului
Ordinul Comandorului în Columbia
Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, de două ori
Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei, de două ori
Premiul Academiei Charles Cros
Premiul Ţitera de aur în Franţa
Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia
Premiul Internaţional Omnia pentru întreaga operă muzicală[6], în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu", ediţia 2009

Creaţii muzicale originale

Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Printre acestea se numără:
Doina de jale şi Doina ca de la Vişina, compoziţii pentru nai în spirit popular (1966)
Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră (1974)
Concert pentru nai şi orchestră (1982)
Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984)
Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc (2005)

Gheorghe Zamfir la Biblioteca Congresului SUA

Biblioteca Congresului SUA: Solist
Biblioteca Congreslui SUA. Dirijor de orchestră
Biblioteca Congresului Naiurile româneşti
Naiurile Româneşti

Discografie selectivă

Flute de Pan et orgue (2007)
Gheorghe Zamfir and friends (2007)
Koenig der Panfloete (2007)
[Antonio Vivaldi : Anotimpurile (2006)] impreuna cu TRAFFIC STRINGS - o premiera mondiala
TOTUS TUUS - In memoriam Ioan Paul II (2005)
Doina de l'amour (2004)
Magic of the panpipes (2004)
20 panpipe favourites (2003)
Colinde
Sunetul românesc - Colecţia de Aur, Vol. 1 (2002)
Anii 70 - Colecţia de Aur Vol. 2 (2002)
Anii 70 În lume - Colecţia de Aur Vol. 3 (2002)
Melodii Celebre - Colecţia de Aur, Vol. 4 (2002)
Opere nemuritoare - Colecţia de Aur, Vol. 5 (2002)
Cele mai frumoase Doine - Colecţia de Aur, Vol. 6 (2002)
Murmures de la Foret (Forest Murmers) (2002)
Music from the movies (2002)
Legenda Românească (2001)
Love Story Of The Panpipe - Classical - 60 Years Jubilee (2001)
Love Story Of The Panpipe - Folklore - 60 Years Jubilee (2001)
En France (2001)
A feeling of romance (2000)
Flutes romatines 1 (2000)
In Scandinavia (2000)
Millenium collection (2000)
A feeling of Christmas (1999)
Glorious pipes (1999)
Die goldene Panflöte (1998)
Lonely shepherd (1997)
Songs of Romance, Vol. 1 (1997)
Like a breaze (1997)
Gheorghe Zamfir - Collection (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 1 (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 2 (1997)
Panflute hits (1997)
Comme une brise (1995)
Panpipe moods (1995)
Das Klagende Lied des Einsamen Hirten (1995)
Der zauber der Panflöte (1995)
King of the Pan Flute - and Other Favorites - (1994)
Comme une brise (1994)
L'ame roumaine (1994)
Das klagende lied das ein (1994)
Romanian Flute (1993)
Love songs (1991)
Greatest hits (1990)
Fantasy (1990)
Beautiful dream (1988)
Classics by candlelight (1988)
Harmony (1987)
Picnic at Hanging Rock (1977)
Impressions (1977)
The Fantastic Gheorghe Zamfir (1971)

Filmografie

Participă la coloana sonoră a următoarelor filme:
Le Grand Blond avec une chaussure noire (Marele Blond) , 1972
Le retour du Grand Blond (Întoarcerea Marelui Blond), 1974
Picnic at Hanging Rock (Picnic la Hanging Rock), 1975
Once upon a time in America (A fost odată în America), 1984
The Karate Kid (Karate Kid), 1984
Paradise, 1984
Margarit i Margarita, 1989
Omohide poro poro (Memories of Yesterday), 1991
Celeste, 1991
Preku ezeroto (Across the Lake), 1997
Kill Bill. Vol.1, 2003