De la o vreme
Felicia Feldiorean
De la o vreme totul s-a schimbat, De la o vreme eu sunt tot mai tristă, Şi parcă totul e neterminat Şi parcă oamenii nu mai există.
De la o vreme noaptea s-a schimbat, M-am cufundat în bezna ei adâncă, Şi am simţit că totu-i devastat Şi m-am izbit de cer ca de o stâncă.
De la o vreme lumea nu mai e, Aşa precum ar trebui să fie, E rea,e crudă şi mă-ntreb:de ce? Când ar putea trăi în bucurie.
De la o vreme focul arde greu, Şi veacul e din ce în ce mai trist, Şi vreau să ştiu dac-o să-ntreb mereu Pe oricine-ntâlnesc,dacă exist.
De la o vreme suntem doar păpuşi, Ce dăm reprezentaţii în culise, Şi aşteptăm în dosul unor uşi Să căpătăm răspuns la manuscrise.
De la o vreme am rămas orfani, De tot ce este bun pe-acest pământ, Şi dragii noştri prea umili ţărani Ar vrea să ne mai spună un cuvânt.
De la o vreme iernile îşi cer, Şi dreptul la zăpadă şi la gheaţă, Şi noi ne-am cufundat cu totu-n ger Şi nu mai ştim păşi din nou spre viaţă.
De la o vreme fluviile cresc, Şi jalea e din ce în ce mai multă, De la o vreme florile vorbesc Şi cu tristeţe mare ne ascultă.
De la o vreme viaţa-i tot mai grea, Durerea noastră e-o durere mută, Aş vrea să am în mâna mea o stea, Şi să vă dau belşug şi viaţa multă.
De la o vreme vreau să fiu aşa, Precum n-am fost nicicând şi nu voi fi, Să am un cal şi să m-arunc în şa Şi vreau să zbor spre alte galaxii.
1 APRILIE 1989 – BUCUREŞTI – într-o zi fără nici o culoare
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu