Într-un cireş din vremea veche,
Şi-atunci aş fi simţit cum doare,
Să nu ai în florar pereche.
M-aş fi simţit o biată lună,
Plângând duios nemărginirea,
Şi-atunci aş fi văzut ce bună,
Şi ce aproape e iubirea.

M-aş fi simţit un înger vrednic,
Să duc dinspre tării suspinul,
Şi-atunci ca un zălog edenic,
Mi-aş fi lăsat pe inimi linul.
Dar iată am ajuns o floare,
Un înger sau o tristă lună,
Şi dorul meu de ceruri doare,
Şi cornul de iubire sună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu