.jpg)
În locul fără nume
Mă-nchid ades în mine ca într-o închisoare,
Pun gurii lacăt greu şi inima în lanţuri,
Fac sufletului trist − tihnită-ascunzătoare
Şi nu mai vreau să văd ale neputinţei valuri.
Pun ziduri peste ziduri pe umerii-îndoielii,
Crezând că-mi va fi bine, strivind-o cu uitare,
Las florile iubirii s-acopere vitralii,
Din amintiri şi lacrimi, îmi construiesc altare.
Refuz să simt dureri ce-ar încerca să intre
Prin petece de viaţă ce-mi înfăşoară trupul,
La porţile trăirii pun nesfârşite filtre
Şi-mi ninge cu durere şi infinit e timpul.
De şi-ar dori să vină vechi cerşetori de vise,
Le voi deschide uşa, atunci când primăvara
Va cerne cu lumina peste speranţe stinse
Şi-oi înflori din nou ca-n vremi de-odinioară.
Nu încercaţi să bateţi, să ies cu voi în lume,
E-atât de bine-aici când viscol e afară,
Lăsaţi-mă să dorm... în locul fără nume,
Să se topească-n mine tristeţea glaciară.
Angelina Nădejde -- versuri din vol. Sunt un alt anotimp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu