O altă poezie scrisă în memoria lui Ion Lazãr da Coza , la împlinirea unui an de la plecarea în veșnicie. 😭😥🖤
.
De dincolo
© Toader Raduta
- Dii, Moarte, diii...
Mă trece de norii, mereu vineții!
Mi-ai rupt al meu timp, și nu-mi găsesc loc,
Să prind rădăcină la tine-n padoc.
Prin vălul de ceață chiar pot să pătrund,
Privirea îmi zboară pe colbul din prund.
Din muche cobor pe cărarea de lut
La prispa sfințită de primul sărut,
Cu îngerul, care, din ceruri desprins,
M-a smuls din țărână, spre ‘nalturi m-a-mpins.
Și-am prins a-nțelege că zborul nu-i vis,
Că poți, cu iubire, să-ți faci paradis
Și-n cuibul din crengi zguduite de vânt,
Atunci când furtună, înfrunți pe pământ.
Mușcate ne-au fost covor al iubirii,
Pe drumul abrupt, la marginea firii.
Mireasă și sfântă cu suflet menit
Balsam al durerii, pe trupu-mi rănit.
Mă iartă, măiastră, sărutu-ți păstrez
Pecete iubirii și sfântului crez
Că fi-vei „da Coza” în scris și cuvânt,
Un cântec de leagăn, un leagăn de cânt...
Dii, Moarte, diii...
Mai rătăcește-mă, prin ghizunii...
Pădureni, 15 febr 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu