.jpg)
18 de februarie
Ciclul:
FANTOME DE ALB
ÎMBRĂCATE ÎN FANTOME DE NEGRU dadada
MI-E O FRICĂ NEBUNĂ DE FULGER(0316)
...mă chinuie clipa asta
în care ploaia se screme
să-și cadă peste noi,
zăduful mi-a intrat în piele,
mi se lăfăie-n sânge,
zgâriindu-mi pereţii arterelor
cu anticorpii groazei,
mi-e o frică nebună de fulger!
de tunete,
de trăznet...
cum şi de ştreang,
de nu stiu care oxalat,
de metastaze,
de înnod în respir...
ziua s-a scurs împlacabil,
şi-a lăsat urmele pe gard,
totul seamănă a hazard,
aşteptări desuete converg stropul de apă
trimis imperios sudorii
măcinate de sare acidă,
băusem ţuică şi sulfamidă,
rana silabelor
mi se-nroşea în obraji,
desculţ!
ascultam mesajul orange,
voi,
copii lăsaţi de pradă ispitei,
nu-mi ascultaţi fierbintele vorbei,
dorul să mă plumbuie uitării!
ploaia mă scalde în marginea răbdării...
nimic nu mai sunt...
dar ce-am fost?!
numele mi-e-mpiedicat în anost!
ce ocean și anostul, câte mări se încap în el,
dar vieți...?
viețile sunt ca niște bancnote netipărite,
te uiți la ele și ochii scriu ei cifra
nu știu dacă e cea așteptată din eu,
sinele nu judecă dar influiențează!
o foame poate stâlci, tortura, neputerea de somn,
pofta nebună de suicid, durerea apăsată peste găurile
negre și să nu le poată umple,
o iubire este mult mai ușor!
de rezumi la trup, trupul are metehnele lui,
dar se dă pe brazdă...
treaba e simțul!
mistuiul!
care nu se mai termină e mai mult decât magma
pământului, ai putea da peste lături mii de vulcani,
cine să-i numere!?
acuma, Profesore IC, lumea ta e altufel așezată,
otrepele mi-au zis că ai scris în privatul meu,
dar nu cred!
am pus steagul morții în poartă,
nu mai calc pe acolo, nu voi să mai aud
tu poți veni oricând...
uite am început niște peripatetice cu Dorohoi
ce mi-ar plăcea să te văd alături de noi
atât mi-aș vrea să mi te aud...
morții cu morții, vii cu vii se zice, dar e prea superfluă
zicerea, este un fir ce unește aceste două lumi care sunt
totuși o lume...
merg prin grădină și te văd înaintea mea,
am imaginea când veneai la Dl Scio...
aseară m-am uitat pe fișele tale!
(naivă năzuire asupra luminii urcătoare)
(ziceam asta când mă străduiam să te conving asupra
încrederii în lupta cu boala...
într-un târziu ai învins,
dar lăsasei războiul nestins...
Domnul Diabet nu s-a stat în banca lui, ci a tot mărșăluit
ca o infecție să capete izotopii radioactivi
sforțările tale sunt de invidiat...
am în creierii timpanului vorbele aste:
Marine, aparatul cela... cât ar costa!
apoi, cu câteva zile înainte de predarea steagului de
luptă din nou:
Marine, aparatul cela ar fi ajutat, așa-i?
ce strigăte care atestă dorul de viață
durerea că dorul cela se stinge
apoi,
Marine cum arăta omul acela...?
înțelesesei și poate că știai termenii de abdicare...
dar am scrisorile tale care demonstrează cum te luptai
să trăiești frumosul din trăirile mele și cum deschideai
cetățile sufletului să lași loc la poeziei...
vineri nu ai mai văzut de loc, nici sâmbătă, nici duminică
luni ai încălecat pe-o șea și ți-ai lăsat povestea în seama
mea, nebănuind că-n urma ta, vipiile
oricum timpul te păstrează atât de lichid în gândurile
mele că apa vie are culoarea ochilor tăi, cu care doar
m-ai observat puțin în 03 de decembrie a lui 2020...
dar cu câte eforturi te-ai căznit să ți-o știi pe Mărțișor!
Psalm-IC sunt pe pervazul sufletului meu,
aștept cu încredere timpul,
chiar de timpii cei târzii apasă ODISEIC pe colțul mapei
acolo sunt toate adunate
toate cele vorbite
dar câte au răsărit din nevorbite Profesore IC!)
mda...
dar Doamne,
ce câmp de plinătate mi se deschide,
cum urma Pasului Tău îmi coboară noi și noi orizonturi
...eh!
știu, Doamne,
mi-ai lăsat în dincoace de Pragul 188(Rug-Aprins)
o legătură de chei, dar brâul meu oare le poate spânzura?
biet om, tem țărâna unde să calc, Tu călcasei dinainte-mi
rob păcătos, unde să pun?
dar, minune, Urma Pasului Tău îmi arată cu degetul,
era Îndemnul Tău!,
deci calc!
binecuvântează TU Doamne, ziua aceasta a noastră,
strigă-ne-n săptămână pe fiecare în parte,
ne-am ști locul!
acolo doar ne-am putea pune genunche și ruga
poate plini și spațiu și timp dăruite nouă de viață...
Doamne,
din UNULne privim cu nesaț Orizonturile Tale,
TU dă-ne Lumina, 'nziditul de-n Slavă Ție, l-am împlini,
mi-am pus privirile de șevalet în mijlocul naturii,
binențeles că pe obcina DILIMANDJARO!
sălbăticiile colcăiau de spumegările grăunților de rouă
ce se grăbeau să pătrundă-n scoarță de frica razelor care
musai se vroiau de ei spălate pe picioare,
și ce picioare!... audeam vocile-nspăimite,
cum să te-abții?
hai-hai!, de colo, o briză a dimineții, venită clar croită pe
dezordinea de orice fel
țara nu ne-o vezi?... întreb
o văd, dar de-alde Victor vrei?
nici măcar nu ți-a răspuns la provocare, iar acela, hă!, cu
invectivele vai steaua mamii voastre să-ajungeți pe
mâna lor…
dar ai văzut mințile așezate să facă ceva întru datina
străbună, întru moștenirile de frumos și bogăție…
văzut-ai?
se schimbă turnura vremilor, dar greul va fi peste un
sfert de secol
când ei la vârsta voastră ar privi urma-le
copiii lor veniți de pe un sistem abramburicat de un șir
de miniștri anapoda picați!
de la eminentul profesor de Cluj și până la universitarul
de Oradea, zmuls din funcție de un doctorat plagiat…
Victor nu este un individ,
este individul Victor spre care am strigat tinerilor țării
indiferent de ce pantofi poartă,
dar să înțeleagă rostul nevoii de Revoluție…
bă copii!
nu trebuie nene să le rupeți gâturile,
luați-le Dealul Spirii!
nu vă mânjiți pasul istoric pe sângele lor,
dați-i la bară!
dar aveți cui?
s-ar mai veni repartiția aia națională funcție de media
licenței?, măcar știai că pregătești judecătorul dintre cei
mai buni și bun se rămânea!,
până se retrăgea în amintirile școlii de viață
sevaletată de împărțirea dreptății…
cât de greu e să fii drept!,
poate că nici înțelept nu e mai important…
să fii drept Măria-Ta!... îndemna Kogălniceanul…
să fii drept stat românesc!
morții nu ni-i mai poți da înapoi, dar fă judecata…
și ce nerăbdător copacul acela să ajung la el!
fiecare frunză mi-ar șopti ceva,
umbra până și ea mi-ar vrea vorbească,
umbra…
(e tu. Poet al umbrelor fără stăpân!, îmi zisese Mărțișor
dar eu n-am păstrat distanța socială și am dat cu ea în...
Poem!... foc și pară!, că toate 99 cerurile au venit în
grădină stingă suspinul
și ce liniște poartă cerul, cum o putea la câte ni le vede?
da, poimâine după murgie vom avea Nocturnele poetice,
vrajă e grădina de încord!,
fiecare culoare cere loc mai în față,
loggiile sunt ale eusebienilor, nu ne pasă!,
un Fir de Știr, Roșu!,
îngâmfat de moțul doldora cu semințe,
nu ne pasă!
chiar și lampionul din stâlp e-n încurcătură, de ce?
e fixat cu spatele către grădină…!
dar ai auz!... stâlpul,
ai petele de lumină cu care împrăștii aura străzii,
ai atâtea, te fii mulțumit!
bă frate,
chiar și presa s-a arătat interesată, poate am să citesc
și din PĂRĂSIT LA PICIOARELE PODULUI…
oi vedea ce e de făcut,
a!
am și un prieteni de ultimă oră, de la Piatra…
baremi să mai opresc un loc două, nouă!
data trecută abia am avut cum să mă mișc pe reportaj!
abia aștept să vă povestesc duminică…
hai, mergeți cu DUMNEZU!
uuuh-oh!
și Duminica Ta, Doamne, mă zgândără-n subtpleoapă
încă de pe acum, deși e joi...
simt prin mine apăsarea Tălpilor Tale și știu de-acum
cum Șoapta Ta mă preumblă stăvilind nebunia(uhuu!)
gândurilor de a se fi care mai de care primul aproape de
Tine Doamne...
și fiecare gând mi-ar vrea să dea mâna cu Tine, să-și lase
tremur la a Te atinge, fiecare gând ține morțiș să ia cât
mai mult din Îndemnul Tău ...
și Duminica știe asta, Doamne!
o simt cum îmi ia în brațe încordul din inimă și parcă-i
cere inimii să bată ea-n strigândul către Tine...
Doamne,
e liniște-n mine, Îți mulțumesc!
e oarece rezervă-n pentru fiece mâine, dar asta dă bine,
Îți mulțumesc!, e atâta rugă, Doamne, și mi Te strigă
poarta să-i deschizi, Îți mulțumesc de-acum,
și-am să-mi intru cu toate cele din care mă sunt și mai
ales am să aduc ceea ce-mi voi în mâine...
îmi tremur mâna-n peniță, Doamne,
dar tremurul acesta e semn bun,
din tot ce-mi sunt mi Te simt al meu,
și mi Te simt în mine, Îți mulțumesc!
Doamne...
Doamne!
vreau să adăști ceva mai mult în UNUL de-am pornit,
doar să ni Te știm și Te-am urma din sfatul ce ni-l lași
sub căpătâi...
Doamne,
ne dă binecuvântare în Poemul de ne-am vroit prin rugă,
și ne-am deschide corola de exist polen din bucurie fie,
Doamne,
Ți-am mulțumi după puteri,
Marin!
da, io, Monstrul de pe DILIMANDJARO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu