Un dar de suflet:
ULTIMUL VALS
Felicia Feldiorean
Când toată iubirea acum s-a sfârşit
Şi noaptea se-aşterne în noi şi-nfinit
Se-aude în taină un trist,ultim vals
Dar noi ne-am pierdut chiar şi paşii de dans.
E totul pierdut în zăpadă din noi
Şi visul ce-a ars peste punţi,peste ploi
Am vrut să plutim într-un vals neuitat
Dar valsu-a murit şi noi doi ne-am uitat.
Se sting chiar şi flăcări când visele mor,
Când nu mai aştepţi nici un alt ajutor
Se rup chiar şi punţi care leagă iubiri
Se îneacă oftând dureroase-amintiri.
Şi dacă şi-a noastră iubire a fost
Să moară în zori,negăsind adăpost
Nu-i nimeni de vină,căci totul e zbor
Şi toate din jur se şi nasc,dar şi mor.
În seara aceasta s-aprindem făclii
Să ardă iubirea cât oameni vor fi
Şi ultimul vals să se-audă încet
Cântat pentru ultimul nostru banchet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu