.jpg)
10 de april
ALBIILE DORULUI - doi într-un Poem!
89.
... dorul îmi sfârâie-n piept !!...
nici n-apuc să-l întreb ce are,
de ce mă tulbură ...
trece-n viscere, și-l simt în răscol prin plexul solar,
tot universul se-ntreabă
al cui microcosmos dă-n fiori,
dar nici nu caută mai cu de-amănuntul ...
nu-i niciun bai !
bai e că-n toată ziua nu mi te-am știut,
și și acum dorul îmi sfârâie-n piept ...
și și acum !!
albiile lui au ceva miros de lavă,
dar la cât am fiert nu se mai încape întrebare,
iar cum nu mi-am vroit lumea să mă știe,
iată-mă ars pe rug !
inima-mi fumegă încă fiorii incendiați de o cometă
care și-a voit ea să-mi lase un răvaș...
mi-a mai spus să spun altora că-ntr-un suflet
se încap atâtea suflete deodată
de numai DUMNEZEU
le poate ști socoteala ...
geaba voi ... bieți oameni !
un gând s-a trecut și prin Atrium ...
și mi-a adus o palmă de semne
că încă mai sunt urme
din încleștarea dintre Etna și Vezuviu ...
dar nimeni nu este în stare să le știe descâlci ...
nimeni !!
ba sunt unii
care spun ei că noaptea încă dăinuie
unele gemete care incită,
așa revărsare să se fi fost ...
mai știu cum îmi scriai că rațiunea s-a prăjit
în vatra pântecului și multă vreme
un oftat se va veni ...
multă vreme ...!
sau,
unele vise vor aduce erupții de noi ...
care cine știe de-am uita vreodată ...
am lăsat martor sărutul
ce m-a însușit moiului buzelor tale,
martor !!
90.
... multe se petrecuseră – multe aveau să se petreacă,
Albiile dorului – câteodată neîncăpătoare,
așteptau,
în liniște !
doruri care să se umfle în pene,
și, Slavă Domnului, la tot pasul ...
unele chiar mergeau de mână !
altele ...
dar mai bine nu ...nu !
lacrima din ploile de dor avea o sare aparte,
era așa cum se cădea din cer ...
nu era adusă de om ...
și cât n-a lăcrimat cerul când Ana
urca nebunește spre Manole,
nebănuind de-nzidire ...
și acum mănăstirea ține un geamăt ascuns
pe care doar zidurile știu să-l deslușească ...
îngerii mai trec și ei pe acolo dar se feresc de oameni,
nimeni nu ne poate ierta ...
dar e mioritic !
s-ar trebui să uităm ori nu ...
nimeni nu tranșează asta !
eu știu doar că-n dorul meu te am,
și e atâta freamăt în buzele sărutului tău
că zidurile acelea,
de-ar auzi ... nu știu ...
trupul așteaptă adierea mângâiului tău,
indiferent la ce se spune despre una, alta
sufletul mi-i nemărginire iubirii de tu,
FEMEIE !!
croită din voia lui DUMNEZEU ...
și mi-i pustiul înrădăcinat în inima
ce-ți plânge departele,
o știu bine și albiile,
iar dorurile ce dau pe de lături,
mi-nfig freamătul în buzele
ce-ți așteaptă sărutul ...
dorurile ...
ce dau pe de lături ...!
91.
... totul se petrece strict anaerob !
nimic nu se încape în altă metodă,
și cum dacă aer nu e nimic nu e,
tot așa și cu iubirea ...
formele ei sunt atât de multiple, de trandafiroase,
de-nchiparoase ...
că o analiză nici că se cade ...
totul se rezultă doar de la să simți ...!
problema este că acest să simți nu-și vrea reguli,
și numai dacă inima te târăște după ea te poți expune,
altfel nu !!
te sufoci acolo, în albiile dorului,
și-ți respiri năduful
extrem de abil ascuns ...
unii plimbători prin cosmos, dar fără de suflet,
pot să aibe metode de măsurare,
dar totul se rezumă la cifre,
iar omul, deși e încorsetat de cifre, nu le suportă,
câteodată o ia și razna,
dar tot nu știe ce i se întâmplă,
și astfel, de unde capabil să simtă
doruri despletite-n moiul buzelor ...
chiar de-și poate închipui asta !
cum să-și vadă gândul cel călător
desclecând din voia lui
pe pajiștile mângâiului, cum !?
eu le mai spun unora,
chiar dacă doar în poem, că
alintul gurii tale
mă urmărește-n adânc de simțire,
sau că inima și-a însușit cadențele încordului tău,
aș ...
nu au cum să priceapă,
dau din colț în colț,
duc vorba înspre vreme, înspre vremuri,
ori ...
că pe vremea tinereții lor ...
iar eu, să le mai întăresc evazivul, spunându-le :
sufletul meu are mirosul iubirii de tu ...!
ei bine,
atunci ...
pentru data viitoare,
toată lumea o compunere de voie ...
la revedere !
Marta Polixenia MATEI-Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu