CORINA-ROTH

 Azi dimineata a murit Andreea Luca, razadeluca, o tipa pe care mi-ar fi placut sa o cunosc si sa ajungem sa fim prietene. N-am apucat decat sa vorbim la telefon de cateva zeci de ori in ultimele trei luni - voiam, vreau inca, sa o ajut sa isi reediteze cartea in care povesteste cum a incercat sa se trateze de cancer cu puterea gandului. Dar nu a reusit. Si-a dat seama prea tarziu ca a ales calea gresita.

In decembrie anul trecut, Andreea i-a scris lui Lucian mesajul acesta ”Bună ziua! Mă numesc Andreea Luca, sunt din Braşov şi am 37 ani. Vă scriu din dorința de a colabora pentru a ajuta şi alte persoane care trec prin experiența mea. Trăiesc de ceva vreme cu un cancer de sân avansat, însă, ceea ce face lucrurile interesante este faptul că timp de 8 ani de zile am refuzat ajutorul medical, dorind să mă tratez prin proceduri alternative. Experiența aceasta am expus-o într-o carte, pe un blog şi într-un articol online în DOR (Decât o revistă). Cartea se numeşte: Cine mi-a pus albinele-n piept?, din păcate nu se mai găseşte în prezent pentru că s-a vândut tot tirajul şi n-am mai avut posibilitatea să o reeditez.” 

Acum doua saptamani imi scria ”Am o veste neplăcută. Se pare ca nu o mai duc prea mult. O să te rog pe tine să te ocupi, eu nu mai am putere.”

In toata perioada asta, citindu-i blogul si descoperindu-i povestea, am facut un monolog, o dramatizare dupa textele de pe blogul ei. I-am trimis vreo trei monoloage din piesa asta, le-a citit pe toate si apoi mi-a scris ”Sunt mișto. Al meu îmi place cel mai mult. :D”

Ce am aflat despre Andreea in astea trei luni e ca era o tipa foarte misto, puternica si plina de emotii in acelasi timp, care a tanjit toata viata ei sa fie iubita. Ca scria minunat, desi nu studiase nicio secunda scrisul, avea doar foarte mult talent. Ca avea credinta in Dumnezeu. Ca avea mult bun gust si mult bun simt. 

Mi-e sufletul greu si ma oftic ca nu stiu sa v-o descriu mai bine. Mi-e ciuda ca a murit, unii oameni pur si simplu ar trebui sa aiba mai multe sanse.

Preluat de la Laura Ivancioiu 

Un alt fel de apus ...

"Azi dimineață, în zorii unei zile frământate de bucuria Învierii, fata cu cei mai frumoși ochi din lume a trecut la Domnul, în brațe de îngeri. 

Vă rugăm să o pomeniți pe Andreea, în rugăciune, pentru a o sprijini pe drum!

razadeluca s-a facut rază!"

😓😓😓

Amour, în toată splendoarea

În mine se dizolvă totul şi parcă de aici de pe bancheta din faţa cabinetului medical, aud cum înăuntrul meu începe să bată vântul.

Totul a început în alt cabinet medical, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie. CD-ul pe care erau inscripţionate datele medicale menite să confirme sau să infirme răspândirea bolii prin alte părţi ale corpului, îmi tremura în mână.

Pacientul eram eu şi nu eram eu.

Nu puteam nicicum să iau legătura cu prietenul meu, Cerul. O dată, pentru că starea lăuntrică se încăpăţâna să atârne de verdictul pe care urma să-l aflu. A doua oară, pentru că nu voiam să accept faptul că el plecase departe să-şi găsească viaţa pierdută printre fluturaşii de salariu.

Privind detaşată, pierdută în dureri sufleteşti de o amploare mult mai mare decât o simplă condiţie medicală, noua metastază apărută şi confirmată, părea punctul de cotitură care promitea schimbarea viitorului.

Mă simţeam bătută de vânt în mijlocul pădurii întunecate, aşteptând să-mi aducă cineva o haină protectoare pentru că, îmi era extrem de frig.

Oboseala dusă pe picioare de câteva săptămâni, apărută şi ea din istovitoarea fugă de gânduri, îmi dădea iluzia unui auz selectiv.

Auzeam aşa:

Insuficienţă hepatică.

Metastază hepatică.

Nu operăm.

Chimioterapie. Antraciclide.

Imunitate scăzută.

Ai grijă la infecţii!

O să fie bine!

Fuga oamenilor din viaţa mea a fost mereu cel mai greu de îndurat. Rupturile, pe bună dreptate sau nu, m-au lăsat să mă zbat aşa cum o muscă, se zbate înecată într-un pahar cu vin, dându-şi ultimele puteri pentru câteva secunde de viaţă în plus.

Am zăcut pe gresia rece din baie, într-o baltă de vomă mentală, plângând clipele petrecute alături de iluzia unei iubiri împlinite. Noua condiţie medicală vibra undeva departe, în abisul întunecat şi, nu-mi prea păsa nici de mine, nici de ea. Visam exorcizarea demonului prefăcut care îşi făcuse cuib în mine, îmbibat în cuvinte dulci, care îmi furase demnitatea afişată în ultima vreme.

În această aşteptare asiduă, toate culorile lumii s-au metamorfozat pe chipul blând al omului care, cu plasele pline de mâncare, şi-a făcut drum prin sufletul meu, hrănindu-l.

Am privit amândoi apusul, prin ochii Fraţilor Karamazov, prin ochii prieteniei, prin ochii grijii faţă de celălalt, până la renunţarea la sine în detrimentul unei vindecări spontane a celui bolnav.

© 2017 – 2021 razadeluca.ro

Azi am.citit pe blogul  ei tot ce a scris ea ...Foarte frumos 😓😓😓păcat de fata asta  frumoasa si talentată 😓😓😓citiți si voi ce frumos scrie :

https://razadeluca.ro/fara-pata/