Să nu mă-ntrebi!
Violetta Petre
Şi de m-ai întreba dacă mi-e bine,
Ţi-aş spune că mi-e bine, ca în rai,
Deşi, acum, am iadul lângă mine-
Un iad ce-ngenunchează luna mai.
Şi de m-ai întreba, de mi-este verde
O dimineaţă dintre-atâtea mii,
Ţi-aş spune că albastrul meu se pierde
Printre zăpezile de iasomii.
Şi de m-ai întreba despre poeme,
De le mai port pe glezne, ca atunci,
Când recitau toţi macii prozodeme,
Nu ţi-aş răspunde, că-n poeme-arunci
Cu focul neiubirii şi blesteme,
Cenuşa s-o împrăştii peste tot
Şi peste certitudini şi dileme;
Dar de poeme să mă rup, nu pot.
Şi de m-ai întreba cum port pe umeri
Atâtea aripi frânte în furtuni,
Ţi-aş cere, să te-apropii şi să numeri
Şi răni şi lacrimi şi să mi le-aduni.
Să faci din ele insectar de vină,
Că-s încă vii şi dor, cum n-ai să ştii.
Mi-ai pus venin şi drog la rădăcină
Şi sunt copac cu înfloriri târzii.
Să nu mă-ntrebi nimic din astea toate!
Nu mai aud şi chiar de-aş auzi,
Eşti mesagerul plin de falsitate,
Ce-şi schimbă masca-n fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu